Zeci de mii de pelerini, aşteptaţi la Mănăstirea Nicula

Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, a declarat că pelerinajul de la Mănăstirea Nicula este cel mai mare din ţară, fiind aşteptaţi să participe credincioşi din ţară şi străinătate, informează Mediafax.

„Pelerinajul de la Mănăstirea Nicula, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului, este cel mai mare din ţară şi aşteptăm şi în acest an zeci de mii de credincioşi din România, dar şi de peste graniţe. Pelerinii vin să participe la celebrările liturgice, dar şi să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Programul slujbelor va începe miercuri cu pelerinajul «La Nicula Colo-n deal», care va începe la ora 14.00, de la Biserica Sfântul Nicolae din Gherla, pe jos, până la Nicula. Pe parcursul traseului, aşa cum este tradiţia, credincioşii împreună cu ierarhii şi preoţii, cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, se vor ruga şi vor intona pricesne şi imnuri închinate Maicii Domnului”, a spus Ivanov, citat de Mediafax.

Acesta a precizat că pentru pelerinii prezenţi se vor pregăti 16.000 de sarmale, dar şi cozonaci.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
TOP 10 destinații din Europa în 2016 jpeg
klaus iohannis pe tron jpg
Kate Middleton Foto Profimedia (13) jpg
patriarhul daniel bor biserica ortodoxa romana
https   www cancan ro wp content uploads 2024 12 test 1200x686 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net