Peste 5 milioane de români din 46 de oraşe se întrec să recicleze. Uite care e miza

Ultima actualizare:

    Oamenii pot separa deșeurile de hârtie, sticlă, plastic și metal prin intermediul a peste 10.200 de containere colorate
Oamenii pot separa deșeurile de hârtie, sticlă, plastic și metal prin intermediul a peste 10.200 de containere colorate

Începând cu această lună şi până la 30 iunie, 46 de municipii şi oraşe din ţară „se luptă” pentru a dovedi că au cel mai performant sistem de colectare selectivă a deşeurilor. Este a treia ediţie a competiţiei „Oraşul Reciclării”, iar cine câştigă, primeşte premii atractive pentru toţi locuitorii.

S-au înscris în competiţie: Adjud, Aiud, Arad, Bacău, Bârlad, Braşov, Brăila, Sectorul 6 Bucureşti, Sectorul 1 București, Câmpia Turzii, Câmpina, Călărași, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Făgăraş, Fălticeni, Focşani, Galaţi, Gura Humorului, Iaşi, Mediaş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Otopeni, Piteşti, Ploieşti, Rădăuţi, Reşiţa, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmaţiei, Sinaia, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Secuiesc, Tulcea, Vaslui și Zalău. Aici locuiesc, în total, peste 5 milioane de locuitori.

Criteriile care stau la baza evaluării, în cadrul competiţiei iniţiate de Eco-Rom Ambalaje, sunt: accesul populației la containerele colorate, aspectul acestora și corectitudinea depunerii separate a deșeurilor în containere, cantitatea de deșeuri colectate separat per locuitor și campaniile de conștientizare și mobilizare a populației, derulate pe parcursul celor 6 luni de competiție.

La finalul celor 6 luni, câștigătorul va obține titlul de ,,Orașul Reciclării” și marele premiu: un Parc Tematic în valoare de 12.000 euro, un spațiu inedit de relaxare amenajat cu mobilier realizat din deșeuri reciclabile. Acesta este dedicat tuturor locuitorilor orașului care vor să se relaxeze și, în același timp, să afle o serie de informații utile despre reciclarea deșeurilor de ambalaje. Ocupantul locului al doilea se va bucura timp de o săptămână de vizita autocarului hich tech din cadrul programului educațional “Laboratorul Verde al Reciclării” prin care elevii claselor a III-a vor învăța, într-un mod dinamic și creativ, despre importanța colectării separate pentru protejarea mediului. Ocupantului locului al III-lea va beneficia de o campanie de informare și conștientizare a populației cu privire la importanța separării deșeurilor de ambalaje, în valoare de 3.000 de euro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net