Tot ce trebuie să ştii despre înscrierea la şcoala profesională

Ultima actualizare:

Luni încep înscrierile pentru clasa a IX-a în şcolile profesionale. Vor fi 38.158 de locuri, mai multe decât anul trecut, pentru meserii cu mare căutare pe piaţa muncii. Absolvenţii au şanse să fie angajaţi imediat după absolvire. Click! vă spune totul despre admiterea la şcolile profesionale.

În fiecare an sunt 100.000 de absolvenţi de gimnaziu care intră la liceu cu medie foarte mică şi care se zbat apoi să termine liceul. O soluţie pentru aceştia este să înveţe o meserie, mai ales că primesc şi bani. Cursurile durează trei ani, iar statul oferă 200 de lei lunar, bursă de studiu. Click! vă prezintă toate informaţiile utile, precum şi calendarul admiterii, aşa cum a fost stabilit de Ministerul Educaţiei. Numărul locurilor  în şcolile profesionale în acest an a crescut cu 2.400 faţă de anul trecut, ajungând la 38.158, informează Ministerul Educaţiei. Mecanica este domeniul de pregătire cu cele mai multe locuri alocate, respectiv 523 de clase şi 14.617 de locuri, urmată de turism şi alimentaţie (4.600 de locuri), industria textilă şi pielărie (3.801 de locuri), construcţii, instalaţii şi lucrări publice (2.378 de locuri), cele mai cerute meserii pe piaţa muncii.Calendarul de admitere

  • 8-12 iunie şi 15 iunie. Secretariatele şcolilor gimnaziale completează, la cererea elevilor şi a părinţilor, fişa de înscriere. Nu se pot înscrie elevii din clasa a VIII-a care sunt declaraţi corigenţi ori repetenţi. Perioada de înscriere la şcolile profesionale şi la calificările unde nu se organizează probă de preselecţie se poate prelungi până la data de 25 iunie, pentru a permite şi înscrierea candidaţilor care au obţinut fişa de înscriere după încheierea anului şcolar.
  • 15 iunie. Afişarea listei absolvenţilor de clasa a VIII-a înscrişi şi a calendarului de preselectie şi/sau a probei suplimentare de admitere, după caz.
  • 16-18 iunie.  Proba de preselecţie.
  • 18 iunie. Afişarea rezultatelor preselecţiei, la sediul şcolii care a organizat sesiunea. Acolo unde numărul celor admişi în urma preselecţiei este mai mare decât numărul de locuri disponibile, afişarea rezultatelor va fi însoţită de precizarea că urmează o probă suplimentară de admitere, în urma căreia se va definitiva lista candidaţilor admişi.
  • 18-19 şi 22-25 iunie.  Candidaţii respinşi pot ridica dosarul de înscriere.
  • 18-19 şi 22-25 iunie. Înscrierea candidaţilor respinşi la preselecţie, pentru alte calificări sau la o altă şcoală profesională.
  • 26 iunie.  Afişarea la sediul şcolilor profesionale a listei cu candidaţii înscrişi. Acolo unde numărul candidaţilor este mai mare decât numărul locurilor oferite, şcoala trebuie să afişeze data, locul de desfăşurare, ora, actele necesare pentru o probă suplimentară de admitere.
  • 30 iunie. Desfăşurarea probei suplimentare de admitere la şcolile profesionale care au mai mulţi candidaţi decât locuri.
  • 1 iulie. Afişarea rezultatelor probei suplimentare de admitere. Depunerea contestaţiilor.
  • 2 iulie. Afişarea rezultatelor la contestaţii.
  • 3 iulie. Afişarea listelor cu candidaţii admişi, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere.
  • 6-7 iulie.  Ridicarea dosarelor de înscriere a candidaţilor respinşi.
  • Candidaţii respinşi la etapa I de admitere în şcoala profesională pot să se înscrie în etapa a II-a, tot cu actele folosite în prima etapă. De asemenea, se pot înscrie la admiterea în liceu.
  • 6-10 iulie. Depunerea dosarelor a candidaţilor admişi.
  • 13 iulie. Afişarea candidaţilor înmatriculaţi şi a locurilor rămase libere.
  • 20-21 august.  Va începe etapa a II-a de admitere în şcolile profesionale, după modelul primei etape.
  •  

Elevii vor face practică la firme de profil

În funcţie de industria locală, sunt clase pentru mecanică auto, confecţioner produse textile, ospătar, mecanic agricol, brutar –patiser, bucătar. Liceele şi colegiile care organizează aceste clase au contracte de colaborare cu firmele din zonă, unde elevii vor avea ocazia să facă orele de practică. Fiecare elev primeşte lunar o bursă de la stat de 200 lei, dar cele mai multe firme oferă la rândul lor şi alţi bani. ”Colegiul Tehnic Anghel Saligny are o clasă pentru sudură. Este o cerere fără precedent pentru sudori calificaţi. Firmele cu care avem protocol spun că le-ar trebui imediat 15 -20 de sudori calificaţi. Partenerii colegiului oferă în timpul studiilor o bursă suplimentară de 500 de lei pentru orele de practică făcute în firmele lor”, ne-a declarat Maria Rădoi, directorul Colegiului Saligny.

Domenii cu cele mai multe locuri oferite

  • Mecanica: 523 de locuri
  • Turism şi alimentaţie: 4.600 locuri
  • Industria textilă şi pielărie: 3.801 locuri
  • Construcţii, instalaţii şi lucrări publice: 2.378 locuri
  • Agricultură: 2.310 locuri
  • Fabricarea produselor din lemn: 2.032 locuri
  • Comerţ: 1.877 locuri
  • Electric: 1.792 locuri
  • Industrie alimentară: 1.718 locuri
  • Electromecanică: 1.093 locuri
Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
TOP 10 destinații din Europa în 2016 jpeg
klaus iohannis pe tron jpg
Kate Middleton Foto Profimedia (13) jpg
patriarhul daniel bor biserica ortodoxa romana
https   www cancan ro wp content uploads 2024 12 test 1200x686 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net