Vâlcenii, fruntaşi în topul restanţierilor la bănci cu 22,45 miliarde de lei!

Ultima actualizare:

    Tot mai mulţi vâlceni  nu-şi mai permit să-şi  plătească ratele la bancă
Tot mai mulţi vâlceni nu-şi mai permit să-şi plătească ratele la bancă

Asta este valoarea restanţelor, cumulate de populaţie şi firme, la creditele contractate de la bănci, la sfârşitul lunii octombrie, în scădere cu 9,5% de la începutul acestui an. În ciuda acestei scăderi, sunt judeţe în care populaţia şi firmele au fost doborâte de rate. Vâlcenii, de exemplu, sunt fruntaşi în topul restanţierilor la bănci, scrie adevarul.ro.

Sumele restante în Vâlcea au crescut cu aproape 10% în primele zece luni ale acestui an, la echivalentul a 510 milioane de lei. Astfel, totalul restanţelor a ajuns să ocupe o cotă de peste 21% din portofoliul de împrumuturi. Pe locul al doilea în topul restanţierilor se situează judeţul Giurgiu, unde pentru o cincime din credite se înregistrează restanţe. Sumele restante cumulate au scăzut uşor (-0,54%) în primele 10 luni din acest an, până la echivalentul a 171 milioane de lei, potrivit datelor BNR. În judeţele Dâmboviţa, Olt şi Gorj, valoarea restanţelor la creditele contractate de populaţie şi firme nu depăşeşte 6,5% din totalul finanţărilor. De fapt, în aceste judeţe sunt cei mai buni-platnici.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net