Prognoza meteo 22 iulie: Vreme frumoasă și temperaturi sub medii

Ultima actualizare:
Astăzi vremea va fi însorită și caldă în majoritatea regiunilor
Astăzi vremea va fi însorită și caldă în majoritatea regiunilor

Vineri, avem vreme frumoasă și un pic mai caldă decât în restul săptămânii. Vântul va avea ceva porniri pe crestele Carpaților și prin Moldova, iar temperaturile ajung la 33 de grade în Oltenia. Click! îți prezintă starea vremii în fiecare zi!

Vineri, 22 iulie, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară în vestul, centrul şi sudul ţării, iar sâmbătă 23 iulie, caniculă va persistă în Muntenia şi în vestul şi sudul Olteniei.

În următoarele două zile vremea va deveni din ce în ce mai caldă și temperaturile vor ajunge la pragul de caniculă
În următoarele două zile vremea va deveni din ce în ce mai caldă și temperaturile vor ajunge la pragul de caniculă
  • Vineri, 22 iulie, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, mai ales în vestul, centrul şi sudul ţării, iar sâmbătă 16 iulie, caniculă va persistă în Muntenia şi în vestul şi sudul Olteniei. Se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 31 de grade, izolat chiar 32 - 33 de grade în Lunca Dunării.
  • Vineri căldura se accentuează în sud, centru și est. Maximele vor pleca de la 30 de grade în zona litoralului, ajung la 32 de grade în sud și pot atinge 33 de grade în toate zonele de câmpie.
  • Spre seară, încep să apară norii în vest și nord-vest, pe unde sunt șanse ridicate de vijelii, ploi torențiale și grindină. Izolat, ploile vor avea caracter torenţial, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 l/mp.
  • Totodată, începând din după-amiază zilei de vineri, 22 iulie, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi nordul Moldovei şi pe arii restrânse în restul teritoriului. În respectivele zone vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durata ale vântului, trecător cu aspect de vijelie.
  • Pe litoral, conform prognozei meteo 22 iulie, vineri se face și mai cald, cerul rămâne senin și vântul se întețește. Maximele pot ajunge la 30 de grade în aer și pe la 23 în apa mării.
  • Vineri, la munte găsim vreme bună. Vântul mai are unele porniri. După-amiaza apar înnorări temporare și câteva averse, dar pe suprafețe restrânse. Se încălzește ușor în masivele sudice și vestice.

Prognoza meteo 22 iulie – în București

  • În București, vineri vom avea atmosfera plăcută, cu nori puțini și vânt un pic mai activ. Nu mai sunt semne de ploaie; maxima prognozată este de 31 de grade; spre dimineață termometrele vor indica 16...17 grade.

Prognoza meteo pentru următoarele două zile


    În următoarele două zile vremea va deveni din ce în ce mai caldă și temperaturile vor ajunge la pragul de caniculăfoto: Click!
În următoarele două zile vremea va deveni din ce în ce mai caldă și temperaturile vor ajunge la pragul de caniculăfoto: Click!
Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net