Eduard Novak: "Sper să urc pe podium la Campionatul Mondial pe pistă din Brazilia!"

Ultima actualizare:

    Carol Eduard Novak
Carol Eduard Novak

Sezonul de ciclism bate la uşă, atât pe plan intern, cât şi extern, iar preşedintele federaţiei noastre de specialitate, Carol Eduard Novak, ţinteşte ca de fiecare dată cât mai sus.

Are ca obiectiv personal imediat Campionatul Mondial de paraciclism pe velodrom din Brazilia (22-25 martie), unde se întoarce cu nostalgie şi dorinţă de revanşă după Jocurile Paralimpice de acum doi ani. În privinţa echipei sale, Team Novak, spune că prin aducerea a trei rutieri valoroşi din Ucraina doreşte să ridice nivelul cicliştilor autohtoni. Nu în ultimul rând, gandul îi zboară către Turul României, care se reia în anul Centenarului, cu participarea mai multor echipe naţionale, dar nu numai, pe un traseu ales strategic!Carol Eduard Novak, care va împlini 42 de ani în iulie, îşi continuă cariera personală, deşi are "în mâni" - din 2013- şi destinul ciclismului românesc. S-a întors dintr-un cantonament de trei săptămâni în Turcia, alaturi de echipa care îi poartă numele, iar în perioada următoare se va pregăti în Italia pentru Campionatul Mondial de paraciclism pe pistă de la Rio de Janeiro (Brazilia), programat între 22 şi 25 martie. "Pas cu pas intru în formă, a fost un volum de muncă foarte mare, iar acum voi face trei săptămâni numai antrenamente specifice pe velodrom. Din Italia o să zbor în Brazilia. Cumva Rio mă cheamă înapoi. Nu a fost în plan acest Campionat Mondial, însă avem sedinţă la Comisia UCI de Paracycling, unde sunt membru, şi am zis să şi concurez. Aşă că am început pregătirea cu trei luni în urmă şi cred că pot să revin pe podium", este de părere singurul campion paralimpic al României.Team Novak se bazează pe 3 ucraineni

Carol Eduard Novak este încrezător şi în şansele de reuşită în acest sezon ale singurei echipe continentale din ţară, Team Novak, care s-a întărit cu trei rutieri ucraineni de top. "Este o situaţie de criză în Ucraina şi aşa am reuşit să legitimăm trei sportivi foarte valoroşi din acestă ţară: Mihai Koronenko care anul trecut a făcut 250 de puncte UCI, pe Oleksandr Prevar, pe Andrii Brataschuk, care şi el a făcut peste 100 de puncte UCI. Cred că avem o echipă foarte bună. Ideea este ca sportivii autohtoni să prindă experienţă şi să ridicăm nivelul de ciclism din România la cel din Ucraina", spune fondatorul Team Novak. "Obiectivul echipei îl reprezintă cele patru tururi autohtone (n.r. Turul Sibiului, Turul Bihorului, Turul Ţinutului Secuiesc şi Turul României), dar să nu uităm nici de tururile din jurul ţării: Serbia, Ungaria, România, Polonia, Bulgaria. Avem un calendar competiţional foarte consistent, cu 60-70 de zile de concurs", completează Carol Novak. Turul României, cu peste 120 cicliști la startPreşedintele FR Ciclism s-a referit şi la importanţa înscrierii a patru tururi în calendarul internaţional din acest an, dar în special la reluarea, după o pauză de cinci ani, a Micii Bucle, al cărei strat se va da pe 18 septembrie, la Alba Iulia. "Turul României revine în Anul Centenarului. Este un tur cu mare tradiţie şi mă bucură sprijinul Ministerului Tineretului şi Sporturtului pentru finanţarea acestei competiţii. Vom avea un traseu care va uni regiunile ţării: Alba Iulia-Sibiu; Sibiu - Braşov; Braşov - Focşani; Buzău - Târgovişte şi ultima etapă în Bucureşti. Cred că va fi un concurs extrem de binevenit, iar echipele sunt alese astfel încât nivelul să fie cât mai omogen. O să fie echipe continentale, foarte multe naţionale şi numai câteva de club. Aşadar, va fi un pluton de 120-140 de sportivi şi dorim ca nivelul să crească de la an la an şi, desigur, căt mai mulţi ciclişti români să poată participa la această competiţie", a concluzionat Carol Eduard Novak.


    Team Novak
Team Novak

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Simona Halep (Getty Images) jpg
cristiano ronaldo bucurie jpg
sumudica si geaca norocoasa jpg
ianis hagi rangers profimedia jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Rapid Dinamo (Sportpictures) jpg
Minge - fotbal
image
actualitate.net
image
actualitate.net