Final de an bun pentru Ianis Hagi: românul, titular la Rangers. Mesajul transmis
După un an tumultos la Glasgow Rangers, Ianis Hagi încheie 2024 ca titular în gruparea scoțiană, după ce mijlocașul ofensiv în vârstă de 26 de ani a prins primul 11 în victoria reușită de echipa sa cu Dundee FC, scor 1-0.
Acesta a fost cel de-al cincilea meci de fotbal la rând ca titular, iar Hagi Jr. a fost chiar aproape de gol, trimițând un șut în bară din afara careului și reușind chiar să marcheze, acțiune anulată, însă, pe motiv de offside. Partida a fost ultima jucată de Rangers pe Ibrox, în acest an, stadionul care, pe 30 decembrie, împlinește 125 de ani de la inaugurare.„A fost, este și va fi întotdeauna un privilegiu să joci, săptămână de săptămână, pe un stadion atât de emblematic. La mulți ani, Ibrox! În altă ordine de idei, perioada Crăciunului să vă aducă numai fericire și bucurie vouă și familiilor voastre. Ne vedem cu toții în Boxing Day”, a fost mesajul transmis de Ianis Hagi pe Instagram.
Mai are două meciuri în care ar putea evolua, anul acesta
Mai departe, Rangers mai are două meciuri, în programul din 2024, ambele în deplasare: va evolua cu St. Mirren FC, pe 26 decembrie și cu Motherwell FC, pe 29 decembrie. Apoi, în 2025, Rangers nu va pierde timpul, urmând să revină pe teren încă de pe 2 ianuarie, pe Ibrox, unde o va întâlni pe Celtic FC.
De-a lungul acestui sezon, Hagi Jr. a jucat opt meciuri pentru Rangers - șapte în campionat și unul în Cupa Ligii, fiind titular de cinci ori și de alte trei dăți intrând pe parcurs. Mijlocașul ofensiv are trei assist-uri, fără gol marcat, în acest sezon, în contextul în care a revenit în lot, în octombrie, după ce a fost trimis la echipa a doua, în prima parte a stagiunii.
Internaționalul român mai are contract cu Rangers, până în vara lui 2026, cota sa potrivit Transfermarkt ridicându-se la 1,5 milioane de euro, iar cifrele arătând 16 goluri și 24 de pase decisive în 106 partide.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!