Ultimul meci din Superligă FCSB merge la Iași sperând să încheie anul pe podium

Ultima actualizare:

FCSB încheie anul cu o deplasare, la Politehnica Iași, unde formația de lângă Capitală va evolua, luni, de la ora 20.00, în ultimul meci de fotbal din etapa cu numărul XXI din Superliga României, televizat de DigiSport și PrimaSport.

image

Partida se anunță a fi una de interes în zona Moldovei, duelul de pe stadionul „Emil Alexandrescu” având toate șansele să se dispute cu „casa închisă”. Pe deoparte, FCSB are misiunea de a se impune pe podiumul campionatului românesc, în vreme ce situația ieșenilor este una ceva mai complicată - gazdele au ajuns în zona „roșie” a clasamentului, „tremurând” la ideea retrogradării.
„Meci cât se poate de important pentru ambele echipe. Este adevărat că suntem la poli opuși în clasament. FCSB își propune, în fiecare an, câștigarea campionatului. Nu suntem într-o poziție bună în clasament, sunt multe echipe despărțite de puține puncte, iar fiecare punct obținut este deosebit de important. Este un moment esențial pentru echipă, după aceea, se va intra într-o scurtă pauză. După acest joc, se trage linie în privința primei părți a campionatului. O să putem lua mai multe decizii. Suntem la egalitate cu trei echipe, în momentul de față. Ne dorim un rezultat pozitiv. Am avut meciuri în care am demonstrat că putem! Sperăm să lăsăm o imagine frumoasă, în acest ultim joc, pe care îl avem. Nici nu mai trebuie o motivație în plus din partea antrenorului, orice jucător ar trebui să își dorească să încheie anul cu o evoluție bună”, a spus tehnicianul lui Poli Iași, Emil Săndoi (59 de ani).

Gruparea de lângă Capitală, „val” de plecări

Oaspeții vin după un eșec de zile mari, FCSB părăsind Cupa României, iar pe lista problemelor se adaugă și faptul că Elias Charalambous (44 de ani) nu va putea conta pe lotul său obișnuit, dat fiind că brazilianul Luis Phelipe (23 de ani) a decis să-și înceapă vacanța mai devreme și să plece din România la familia sa, alimentând zvonurile că sud-americanul ar fi picat în dizgrația conducerii lui FCSB. „Suntem obosiți mental și fizic. Trebuie să dăm tot ceea ce avem mai bun pentru ultimul meci. Nu este sfârșitul lumii. Jucătorii pot juca mai bine, au demonstrat asta. Nu am avut o atitudine bună, ne-am relaxat”, a prefațat tehnicianul cipriot ultimul meci, din 2024, al echipei sale.
De altfel, mai mulți jucători sunt pe picior de plecare din „ograda” lui FCSB. Pe lângă portarul Andrei Vlad (25 de ani), care se va despărți de campioana României, aproape de o „ruptură” pare a fi și Ionuț Panțîru (28 de ani), fundașul lateral solicitând să fie lăsat liber de contract. Dar, poate cea mai mare pierdere a lui FCSB riscă să fie Ștefan Târnovanu (24 de ani), titularul dintre buturile campioanei din Superligă, care se află în fața unui moment crucial din cariera sa: goalkeeper-ul a trezit interesul unei formații din Serie A, fiind dorit de Udinese FC. „Mă bucur mult pentru el, e un portar de calitate şi poate să facă faţă fără probleme acolo. E clar că sezonul bun, campionatul câştigat şi sezonul bun de Liga Europa ajută foarte mult. Sper ca băieţii, dacă au oferte, să se concretizeze şi să facă un pas mai sus în cariera lui”, a spus unul dintre „veteranii” lui FCSB, Vlad Chiricheș (35 de ani).

Gata pentru Antalya

Chiar dacă au în față ultima partidă din 2024, jucătorii lui FCSB nu au la dispoziție prea mult timp liber. Vacanța de iarnă va fi una scurtă pentru fotbaliștii campioanei, care nu vor pierde vremea și se vor reuni, în primele zile ale anului 2025, pentru a pleca în cantonamentul din Turcia, în Antalya și a-și pregăti strategia în vederea finalului de sezon regulat și a play-off-ului din primul eșalon românesc.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ianis hagi rangers profimedia jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Rapid Dinamo (Sportpictures) jpg
Minge - fotbal
Alin Alexuc (Facebook) jpg
Stanciu Facebook jpg
Simona Halep (Getty Images) jpg
Rapid CFR Cluj (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net