CFR Cluj a câștigat la Craiova și a reușit „tripla”

Ultima actualizare:

    Fotbaliștii de la CFR Cluj se bucură după golul lui ViniciusFoto: sportpictures.eu
Fotbaliștii de la CFR Cluj se bucură după golul lui ViniciusFoto: sportpictures.eu

Formația clujeană s-a impus cu 3-1 la Craiova, aseară, cucerind al 3-lea titlu consecutiv. Totodată, CFR le-a egalat pe Chinezul Timișoara și UTA, celelalte două reprezentante ale Provinciei care au câte 6 campionate câștigate. Craiova, în schimb, a rămas cu 4, ultimul datând din 1991.

Din ediția 1979/1980 nu s-a mai întâmplat ca Universitatea Craiova să joace cu trofeul pe masă, în ultima rundă, pe teren propriu. Doar că atunci gruparea din Bănie a câștigat titlul deși a pierdut meciul cu Steaua (1-2, după ce în tur fusese 0-4). Egală la puncte (44) cu rivala sa din București, echipa lui Costică Ștefănescu a avut avantajul golaverajului: 66-31 față de 74-44. Și a câștigat astfel al 2-lea său titlu.De data aceasta, însă, în confruntarea de aseară, dintre Craiova și CFR, nimeni n-avea voie să piardă. Cum interzis era și meciul egal, în această ultimă situație departajarea făcându-se prin reprize de prelungiri și, dacă mai era nevoie, lovituri de departajare. Așa cum se hotărâse în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal de ieri. Tocmai de aceea, în ciuda mizei apăsătoare, cele două rivale s-au prins într-un joc cu ritm, dar și presărat cu ocazii de gol. Iar patru dintre ele au fost concretizate. Mai întâi, Nistor a preluat pe piept o minge trimisă de Koljic, executându-l pe Arlauski cu un șut de la aproximativ 25 de metri (min. 10). Bucuria oltenilor n-a durat prea mult. Și după ce a fost servant la golurile  înscrise cu lovituri de cap de Vinicius (min. 36) și Kevin Boli (min. 56), Ciprian Deac a majorat diferența în favoarea formației lui Dan Petrescu. Acesta a transformat un penalty dictat după un duel între Cosic și Vinicius (min. 77), stabilind totodată și rezultatul final. În urma acestui rezultat, CFR a cucerit al 6-lea titlu din istoria sa (2008, 2010, 2012, 2018, 2019 și 2020), implicit pe cel de-al 3-lea  la rând. Și va reprezenta România în preliminariile Ligii Campionilor. Universitatea Craiova, FC Botoșani și FCSB vor juca în calificările Ligii Europa. Iar numele acestor formații au fost comunicate, astă noapte, la UEFA, așa cum solicitase forul continental. 

Dan Petrescu n-a stat pe bancă

Depistat pozitiv cu COVID-19, antrenorul Dan Petrescu nu a stat pe banca tehnică a echipei CFR la meciul de aseară. Cum nu o făcuse nici la meciurile cu FC Botoşani (1-0) şi FCSB (2-0). Mai mult decât atât, acesta s-a aflat la Cluj, fiind obligat să mai stea două zile în izolare, după cum a declarat  managerul sportiv al clujenilor, Marius Bilaşco. Victoria de aseară i-a adus lui Dan Petrescu cel de-al 4-lea titlu de campion al României după cele din 2009, cu Unirea Urziceni, și 2018 și 2019, cu CFR Cluj. Acesta mai are 3 și ca jucător, cu Steaua, în 1986, 1988 și 1989.  

Sute de fani s-au adunat lângă stadion

Programat în ultima etapă, a 10-a, din Play-Off-ul ediției 2019/2020 a Ligii 1, meciul dintre Universitatea și CFR Cluj a stârnit un interes deosebit în Craiova. Și cum accesul spectatorilor pe arene, la meciurile de fotbal din România, este interzis din cauza pandemiei de COVID-19, câteva sute de fani ai grupării din Bănie s-au adunat în jurul stadionului „Ion Oblemenco”. Doar că aceștia nu s-au putut bucura de un titlu pe care îl așteaptă de  29 de ani. 

Craiova – CFR Cluj 1-3Au marcat: Nistor (min. 10), respectiv Vinicius (min. 36), Boli (min. 56)Craiova: Pigliacelli - Vlădoiu, Cosic, Acka, Vătăjelu - Nistor, Mateiu (Ivanov,  75), Cicâldău – Bărbuţ (Ivan, 59), Koljic, Mihăilă (Baiaram, 75).Antrenor: Cristiano BergodiCFR Cluj: Arlauskis - Burcă, Vinicius, Boli, Camora – Itu (Costache, 65), Bordeianu (Aurelio, 84), Deac – Omrani (Pereira, 84), Rondon (Hoban, 65), Joca (Chipciu, 8)Antrenor: Valeriu BordeanuCartonaşe galbene: Nistor (min. 58), Cosic (min. 76), respectiv Chipciu (min.  41)Arbitru de centru: Ovidiu HațeganArbitri asistenți: Octavian Şovre şi Vasile MarinescuArbitru de rezervă: Radu Petrescu 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Simona Halep (Getty Images) jpg
cristiano ronaldo bucurie jpg
sumudica si geaca norocoasa jpg
ianis hagi rangers profimedia jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Rapid Dinamo (Sportpictures) jpg
Minge - fotbal
image
actualitate.net
image
actualitate.net