CFR, salvată de elveţieni

Ultima actualizare:

    Bucuria clujenilor e explicabilă. Nu doar că vor juca şi anul viitor pe prima scenă, dar s-ar putea alege şi cu medaliile de bronz ale Ligii IFoto: Mediafax
Bucuria clujenilor e explicabilă. Nu doar că vor juca şi anul viitor pe prima scenă, dar s-ar putea alege şi cu medaliile de bronz ale Ligii IFoto: Mediafax

Federaţia Română de Fotbal şi-a demonstrat din nou amatorismul, iar Tribunalul de Arbitraj Sportiv a desfiinţat decizia Comisiei de Soluţionare a Litigiilor. Elveţienii au spălat iar pentru noi mizeria Ligii I şi totul s-a dat peste cap. CFR nu mai e o retrogradată cu crucea la cap, ci o echipă de pe podium, cu viitor frumos.

Ciprian Deac, căpitanul ardelenilor, declarase cu câteva zile în urmă că dacă va retrograda, CFR nu se va înscrie în Liga a II-a, ci o va lua de la zero, pentru că falimentul n-ar mai putea fi evitat. Această declaraţie din interior arată cel mai limpede cam cât de vitală a fost pentru clujeni decizia luată ieri la Lausanne.

Cele 24 de puncte erau o chestiune de viaţă şi de moarte, fără nicio exagerare de tip jurnalistic. Decizia a fost însă favorabilă, şi abia acum, în ceasul al 12-lea, ne dăm seama că nici n-avea cum să fie altfel. Cei opt jucători către care CFR avea să dea bani s-au plâns comisiilor FRF din toamna anului trecut, dar forurile noastre diriguitoare au aşteptat cinci luni până să dea această sancţiune de depunctare. Aceasta a venit chiar în ziua când Tribunalul Cluj a aprobat intrarea în insolvenţă a clubului feroviar, dar la câteva ore după. Asta înseamnă că la acel moment, datoriile către Maftei şi compania deveniseră istorice şi treceau la masa credală, sub protecţia legii insolvenţei. Dacă faxul de la Bucureşti mergea mai repede, sancţiunea rămânea validă. Practic, asta au avut de decis şi judecătorii de la Lausanne: dacă depunctarea a venit înainte sau după pronunţarea insolvenţei. FRF a pierdut meciul la mustaţă, jenant pentru ea, şi îşi mai ia un pumn în barbă. CFR exultă, consecinţele deciziei TAS sunt adevărat oxigen pentru club, iar mortul s-a întors de la groapă.

Dacă îşi va menţine acest loc trei până la finalul sezonului, tripla campioană a României va încasa din drepturile TV peste 3 milioane de euro. Preşedintele Iuliu Mureşan are însă şi alte veşti bune. Mulţi sponsori şi-au manifestat deja intenţia să se alăture vişiniilor în sezonul următor, iar Arpad Paskany, omul care a dat glorie echipei în era modern, a anunţat că ia în calcul o revenire ca investitor principal, postură la care renunţase anul trecut.

Retrogradatele îşi plâng de milă

Dacă CFR poate răsufla uşurată după această decizie a TAS-ului, pentru echipele care speră să evite retrogradarea, informaţia a venit ca o ultimă lovitură de măciucă. Gaz Metan Mediaş era joi seara prima echipă de deasupra liniei, iar vineri dimineaţa s-a trezit pe loc retrogradabil. Dispariţia clujenilor din ultimele şase echipe ale Ligii I afectează însă cel mai mult pe FC Braşov şi pe Rapid, care mai păstrează şanse de salvare doar în perspectiva unor jocuri ale rezultatelor favorabile. Şi Concordia Chiajna, cea care părea fără griji înaintea mailului de la Lausanne, a intrat în horă şi tremură pentru salvare în ultima etapă, când primeşte vizita Petrolului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
Daniel Birligea (Sportpictures) jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Romania Tonga, amical rugby (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net