Euro 2016: Denis Alibec îşi tatuează limba! Cu o condiţie
Atacantul Astrei a făcut o promisiune suporterilor naţionalei în cazul în care va fi convocat de Anghel Iordănescu pentru Euro 2016, iar naţionala noastră ar reuşi o mare performanţă la turneul final din Franţa.
"Dacă aş juca finala Campionatul European, sunt în stare să îmi tatuez chiar şi limba. Dacă trecem de faza grupelor, îmi voi tatua data în care am reuşit această performanţă. Mi-aş dori să fiu titular cu Franţa şi să joc alături de Budescu. Visez să dau un gol cu francezii, iar pasa să vină de la el", a spus Denis Alibec într-un interviu acordat site-ului eusunt12.ro.
Alibec speră să prindă lotul de 23 de jucători cu care Iordănescu se va deplasa în Franţa în ciuda faptului că a lipsit de la ultimele acţiuni ale naţionalei, amicalele cu Lituania şi Spania.