Fost jucător la Mondialul din 1994, infractor în Spania?
Fotbalul la nivel înalt, mai ales cel din epoca modernă, ar trebui să asigure un trai decent oricărui jucător care îl practică. Nu toţi au însă maturitatea necesară să-şi securizeze perioada de după retragere, iar unii au ajuns chiar rău de tot, arestaţi pentru tot felul de infracţiuni.
Iulian Chiriţă n-a fost un geniu al fotbalului. A fost însă un fundaş stânga foarte bun, care a bifat 262 de meciuri în prima ligă a României, marcând şi 57 de goluri. Asta i-a asigurat un cont bancar care ar fi trebuit să-i spulbere grija zilei de mâine. După câteva afaceri nereuşite, acesta s-a ruinat însă şi a emigrat mai întâi în Italia şi apoi în Spania. În „Cizmă” a antrenat nişte grupe de copii şi juniori, unde a intrat datorită ajutorului lui Adi Mutu şi Cristi Chivu, iar la iberici ajunsese managerul unui restaurant din Barcelona.
Poliţia catalană l-a săltat însă zilele trecute suspectându-l de furt cu carduri clonate. În acest moment se află în arest, dar fostul fotbalist, acum în vârstă de 48 de ani, neagă orice implicare în vreo ilegalitate. Se pare însă că Poliţia din Barcelona are dovezi destul de solide împotriva lui Chiriţă din moment ce inclusiv casa în care acesta locuieşte cu familia a fost percheziţionată.
Iulian Chiriţă va fi cercetat de spanioli în arest şi riscă ani grei de închisoare. Iulian Chiriţă n-a prins vreun „El Dorado” financiar prin străinătate, dar a jucat după 1990 la cele mai tari cluburi din România, cu excepţia Stelei. Patru ani a fost legitimat la Rapid, în era de început a lui George Copos, doi la Dinamo şi alţi câţiva prin provincie, pe la Flacăra Moreni, Chindia Târgovişte, FC Argeş sau FC Braşov. Cu primele trei a avut 15 partide în Cupa UEFA, iar în această perioadă a prins şi trei selecţii la echipa naţională.