Ianis, geniul generos. A salvat Viitorul după ce a fost la un pas s-o îngroape
Constănțenii au mers în Copou fără Gheorghe Hagi, suspendat, și când pisica nu e acasă șoarecii au cam jucat pe masă. Noroc că până la urmă a ieșit bine.
Nimeni nu se aștepta ca tocmai fiul antrenorului-patron să nesocotească primul ordinele „Regelui”. Ianis Hagi și-a făcut mai întâi datoria și a deschis scorul pentru Viitorul după o fază bine lucrată, dar la 1-1, după ce gazdele egalaseră din penalty prin Cristea, s-a gândit să facă pe mărinimosul. Puștii lui Hagi au primit și ei o lovitură de pedeapsă, care trebuia să fie executată de Ianis, doar că acesta a cedat naiv rugăminților lui Drăguș și l-a lăsat pe atacantul naționalei mari să execute. Acesta a ratat însă și doar intervenția arbitrului, care a dictat repetarea loviturii pentru că ceilalți jucători intraseră în careu înainte de șut, a salvat situația. La repetare nu a mai bătut însă Denis, Ianis furându-i balonul și consfințind încă de la pauză scorul final, Iași – Viitorul, 1-2. „Ar trebui amendat”, a spus Gabi Balint, dar probabil Hagi nu-i va face asta celuilalt Hagi.