Oricine poate pleca dacă nu e plătit o lună
Legislaţia din fotbalul românesc s-a situat tot timpul mai aproape de cluburile de fotbal, decât de jucători, care au avut cel mai mult de suferit. Mulţi au muncit luni de zile neplătiţi şi fără posibilitatea de a se plânge comisiilor, dar FIFA a reglementat anomalia. De acum, patronii de club au o problemă în plus.
Până în martie, un jucător neplătit trebuia să aştepte 90 de zile de muncă pe gratis pentru a avea posibilitatea legală să-şi ceară drepturile. Procedura era atât de greoaie încât favoriza menţinerea forţată sub contract a unor fotbalişti nemulţumiţi şi obligarea lor de a se antrena şi juca fără salariu. Cum tot mai multe cluburi au intrat în insolvenţa, fapt care le protejează şi mai mult în faţa creditorilor, categorie în care intră şi jucătorii, FIFA a spus stop!
Din această lună, forul mondial a trimis FRF o circulară care i-a făcut pe şefi să înlemnească. Textul era clar, fără echivoc, aplicabil imediat şi prevede următoarele: comisiile de soluţionare a litigiilor dintre fotbaliştii profesionişti şi cluburile de care aparţin trebuie de acum să ia în calcul şi să judece plângerile acestora după 30 de zile de neplată, nu după 90, ca până acum. Simplu şi la obiect, iar CFR, Rapid, Braşov, Oţelul, „U” Cluj, Dinamo, Petrolul, adică cluburile în insolvenţă şi cu cele mai mari probeleme, dar şi restul, sunt obligate să-şi plătească jucătorii la sfârşitul fiecărei luni. În caz contrar, oricine poate depune memoriu pentru a-şi primi banii şi a deveni liber de contract. Scurtarea cu 60 de zile a perioadei de neplată crează astfel mari probleme într-o ligă şi aşa în pragul sărăciei, în care plăţile se făceau trimestrial sau mai mult.
Insolvenţii vor avea cele mai mari probleme
De acum, nimeni nu mai poate veni cu promisiunea plăţii în viitor, când se primesc bani de prin drepturile TV, totul fiind obligatoriu să se facă la scadenţă. Pentru a înţelege şi mai bine situaţie, trebuie imaginat următorul scenariu. Rapid a legitimat 15 străini pentru a scăpa de retrogradare, dar ştie că n-are posibilitatea să-i plătească la zi. Ei nu ştiu asta, sunt prinşi cu contracte semnate din februarie până în mai şi după prima lună constată că e “ţeapă”. Pe vechea lege erau blocaţi la Rapid până la final, dar acum pot pleca după prima lună când sesizează păcăleala. Asta poate crea haos la echipă. „FIFA oferă de obicei recomandări, pe care poţi să le pui sau nu imediat în aplicare. Acum e vorba despre o indicaţie cu valoare de lege. Nici nu trebuie trecută prin Comitetul Executiv. E clar, după 30 de zile de neplată, clubul mai are 10 zile termen de graţie, după care jucătorul e liber”, a declarat pentru Click! Ciprian Paraschiv, directorul de dezvoltare al FRF.
Mugurel Buga: «Acum ştim şi noi ce avem de făcut!»
Fotbaliştii legitimaţi la cluburi cu mari probleme financiare şi-au frecat mâinile la auzul acestei veşti. „Este foarte bună această decizie. Până acum dura o veşnicie până puteai să-ţi depui memoriu, timp în care stăteai neplătit şi erai obligat să munceşti în continuare. Acum ştim şi noi ce avem de făcut. Eu nu mă gândesc să-mi depun un astfel de memoriu, dar dacă îmi va ajunge cuţitul la os, mă voi răzgândi”, a spus Mugurel Buga, atacantul lui FC Braşov, ultimul club intrat în insolvenţă.