Pandurii e cea mai în formă echipă din Liga I

Ultima actualizare:

Toată atenţia a fost furată în această perioadă de Viitorul lui Hagi, de Astra lui Şumudică, de Dinamo lui Rednic şi chiar de Steaua îngenunchiată a lui Rădoi.

Aceste echipe greşesc însă ignorând o echipă foarte periculoasă. Pandurii Târgu-Jiu a început destul de oscilant sezonul, Edi Iordănescu urnind cu greu căruţa din loc. Transferurile aşteptate au venit târziu, iar până la jumătatea lunii august, Nistor şi compania au pierdut multe puncte importante. După umilinţa cu Concordia, 0-3 la Chiajna, în etapa a IV-a, gorjenii şi-au revenit însă brusc şi n-au mai părăsit terenul cu capul plecat. De 12 etape, Pandurii n-a mai pierdut nici un meci, iar Săpunaru şi ai lui au urcat uşor şi sigur către vârful clasamentului. Nimeni nu-i bagă încă în seamă, dar au ajuns până pe locul 3, foarte puţin în spatele Astrei şi al Viitorului, dar în faţa Stelei şi al lui Dinamo.

Vineri seară, la Iaşi, trupa din Târgu-Jiu vrea o nouă victorie cu ajutorul golgheterului campionatului, Ioan Hora, pe care tehnicianul Pandurilor l-a recomandat deja tatălui său la echipa naţională. 

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net