Pandurii fac legea în Liga I

Ultima actualizare:

    Pandurii a devenit, de la un meci la altul, o echipă mai puternică, iar acum e una dintre favoritele la titluFoto: Mediafax
Pandurii a devenit, de la un meci la altul, o echipă mai puternică, iar acum e una dintre favoritele la titluFoto: Mediafax

Lupta la vârf în Liga I nu mai e un duel între Steaua lui Rădoi şi Astra lui Şumudică. Din spate au venit puternic „pandurii” lui Edi Iordănescu, care şi-au depus candidatura la titlu cu o serie de nouă meciuri fără înfrângere.

Duminică seară, Pandurii Târgu-Jiu a trecut pe lângă o victorie uriaşă pe Arena Naţională contra campioanei Steaua. Roş-albaştrii au egalat (1-1) abia în minutul 86, scorul final fiind însă unul mincinos faţă de cum s-au derulat ostilităţile. Extrem de organizaţi şi de pragmatici, gorjenii au demonstrat astfel că pot emite pretenţii mai mari decât o calificare în play-off. „După acest meci sper să fim şi noi consideraţi favoriţi la titlu. Să nu se mai vorbească doar de Steaua, Astra, Viitorul sau Târgu-Mureş. Nu înţeleg de ce pe noi nu ne bagă lumea în seamă”, a spus mijlocaşul Dan Nistor, una dintre piesele grele din angrenajul antrenorului Edi Iordănescu. „Din punctul meu de vedere, am pierdut două puncte cu Steaua. Jucătorii noştri merită mai mult respect pentru că scriu istorie pentru acest club”, a punctat fiul selecţionerului Anghel Iordănescu.

Aşadar, dacă Viitorul lui Gică Hagi refuză cu insistenţă să se gândească la titlu, la Pandurii se visează frumos. În ultimele nouă etape, gorjenii n-au pierdut nici un meci (5 victorii şi 4 egaluri), serie pozitivă obţinută în ciuda unui program infernal, în care s-au întâlnit cu toate contracandidatele la play-off. Mai mult, Pandurii a bătut Astra la Giurgiu şi a dominat Steaua pe terenul campioanei, avantaj psihologic în vederea derby-urilor viitoare. Privind programul următoarelor etape, cu meciuri contra echipelor din subsolul clasamentului (Voluntari, Iaşi, Petrolul, Chiajna şi Botoşani), n-ar fi nici o surpriză dacă formaţia din Târgu-Jiu va încheia anul în fotoliul de lider al Ligii I.

Hora, Săpunaru şi Nistor, soluţii pentru naţională

Ioan Hora e actualul golgheter al campionatului
Ioan Hora e actualul golgheter al campionatului

Edi Iordănescu are în lot trei jucători pe care i-am putea vedea în tricoul României la Campionatul European de anul viitor din Franţa. În primul rând este vorba de fundaşul Cristi Săpunaru (31 de ani), venit la Pandurii la sugestia selecţionerului Iordănescu, pentru a avea meciuri în picioare. Apoi, Ioan Hora (27 de ani) e actualul golgheter al Ligii I, cu opt reuşite, iar dacă va continua pe aceeaşi linie, va fi greu de lăsat de „Tata Puiu” în afara lotului pentru Euro 2016. De asemenea, experimentatul Dan Nistor (27 de ani) poate reprezenta oricând o soluţie la „închidere” pentru naţională.

Click! spune

- 13 august e data la care echipa Pandurii a pierdut ultima dată în Liga I, 0-3 la Chiajna, cu Concordia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene si Albert de Monaco Facebook2 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net