Rapid mai are 7 zile până la faliment. Nu se mai poate face nimic

Ultima actualizare:

    Valerii Moraru, patronul giuleştenilor, nu doar că n-a reuşit să rezolve problemele clubului, dar a afundat corabia şi mai mult, până aproape de dispariţieFoto Click!
Valerii Moraru, patronul giuleştenilor, nu doar că n-a reuşit să rezolve problemele clubului, dar a afundat corabia şi mai mult, până aproape de dispariţieFoto Click!

Rapidiştii au sperat că patronul Valerii Moraru va arăta altceva decât oportuniştii din trecut, dar s-au înşelat. Cu infuzii minime de capital şi cu un management execrabil, feroviarii s-au adâncit şi mai tare în datorii, în loc să le plătească pe cele vechi şi să ţintească ieşirea din insolvenţă.

Datoria de 57.000 de euro către Obed, un fotbalist care a jucat două meciuri în tricoul Rapidului în 2013, a atras o depunctare de şase puncte, care face imposibilă promovarea şi încasarea acelui milion şi jumătate din drepturile TV, cu care s-ar mai fi câştigat timp. În plus, administratorul special, Radu Birlică, şi-a dat demisia pentru că familia Moraru i-a cerut să facă anumite lucruri împotriva intereselor clubului şi să nu plătească din fondurile lor datoriile către stat sau angajaţi, care datează de multe luni. În acest context, pe 20 mai, adică peste fix o săptămână, Rapid trebuie să se înfăţişeze la Tribunalul Bucureşti pentru a vedea dacă intră sau nu în faliment. După aceste date, altceva decât falimentul pare o minune, bazată doar pe tergiversări avocăţeşti, nu pe argumente sau soluţii viabile.

„Mi-am dat demisia din cauza faptului că am fost supus, în ultima vreme, la presiuni şi ameninţări constante, prin mail şi telefonic, din partea acţionarilor Violeta şi Valerii Moraru. M-au ameninţat, cerându-mi să nu-mi îndeplinesc atribuţiile de administrator special şi să nu folosesc biletele la ordin girate de Azuga Waters pentru a plăti taxele la stat. Ulterior, după ce am introdus aceste bilete la ordin, am fost ameninţat, cerându-mi-se să le scot din bancă. Nu puteam să fac asta. E caz penal. Totul a culminat cu lipsa lichidităţilor şi refuzul Azuga Waters de a mai plăti cheltuielile aferente meciurilor. Aceste cheltuieli au fost suportate din împrumuturi luate în numele clubului începând cu ultimul meci pe care l-am jucat pe teren propriu, cu Dunărea Călăraşi. Am probe cu care pot dovedi că am fost ameninţat. Dacă voi fi chemat, le voi arăta celor abilitaţi să mi le ceară. Am depus toate eforturile, în mandatul meu, să ţin clubul pe linia de plutire şi să îmi îndeplinesc atribuţiile. Am încercat să împart 10 euro în 7.000 de locuri. În acest moment, când plec eu, se fac eforturi pentru recuperarea sumelor datorate de debitori“, a povestit Birlică pentru ProSport.

"Contestăm depunctarea şi, între timp, vrem să-i plătim cei 57.000 de euro lui Obed. E un model care s-a mai folosit, inclusiv în Rusia. Acum lucrează avocaţii la asta. Sunt zeci de cazuri, de jucători care se judecă pentru datorii de zeci de mii de euro. Noua lege a insolvenţei nu ne apără de nimic. Noi trebuie să le plătim jucătorilor, pentru că altfel suntem depunctaţi. Sper să nu ni se ia punctele", a declarat patronul Rapidului cu privire la datoria către Obed.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Simona Halep (Getty Images) jpg
cristiano ronaldo bucurie jpg
sumudica si geaca norocoasa jpg
ianis hagi rangers profimedia jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Rapid Dinamo (Sportpictures) jpg
Minge - fotbal
image
actualitate.net
image
actualitate.net