S-au întors “cavalerii în negru”. Greşeli mari de arbitraj în etapa a 11-a

Ultima actualizare:

    Trei brigăzi au primit acuzaţii ca pe vremuri după meciurile de la Iaşi, Craiova şi Giurgiu. Ovidiu Haţegan, cel mai bine cotat arbitru român, a fost printre eroii negativiFoto: Click!
Trei brigăzi au primit acuzaţii ca pe vremuri după meciurile de la Iaşi, Craiova şi Giurgiu. Ovidiu Haţegan, cel mai bine cotat arbitru român, a fost printre eroii negativiFoto: Click!

Aducerea grecului Kyros Vassaras în fruntea Comisiei Centrale de Arbitri a produs o calmare a spiritelor în acest domeniu, fără ca asta să însemne neapărat o creştere a calităţii. Cert este că greşelile flagrante s-au mai împuţinat şi treptat a cam dispărut prezumţia de vinovăţie cu care orice oficial era întâmpinat la stadion. Din păcate, etapa a 11-a a sezonului actual a readus aminte de acele timpuri.

Cel mai mare scandal l-a făcut Gigi Mulţescu după ce Astra a pierdut pe teren propriu în faţa CFR-ului, scor 1-2. Tehnicianul giurgiuvenilor l-a acuzat pe Ovidiu Haţegan, ecuson UEFA de mulţi ani, că a arbitrat şmechereşte, ca în comunism. “Am început bine și am avut un gol valabil, după părerea mea. Am mai văzut așa ceva în anii '70. Haţegan arăta centrul terenului, apoi făcea cu mâna invers, ca la balet. Dacă dai fault, arăți jos. Eu cred că nu a fost fault. După aceea, s-a văzut că jucătorii de la CFR Cluj sunt experimentați și au atâtea meciuri împreună. Puteam să egalăm și chiar să câștigăm. Experiență CFR-ului și greșelile comise de arbitri au făcut să pierdem acest meci. Sunt interese prea mari, sus acolo unde se împart bucatele. E greu să accezi”, a declarat Mulţescu. N-a fost însă singurul circ al zilei. Cu câteva ore înainte fusese haos şi la Craiova din cauza brigăzii condusă de Iulian Călin, cel care a făcut oltenilor un penalty cadou şi a iertat de eliminare un jucător al gazdelor pentru a da afară imediat unul de la oaspeţi.

Sibienii, masacraţi la Craiova

“N-am deranjat pe nimeni până acum și nici nu vreau, dar trebuie să o spun. E al patrulea meci după care arbitrii își cer scuze. Cu Călărașiul, săritură în bazin - fault, lovitură liberă, ne egalează. La Dinamo, două cartonașe galbene gratuite. Cu CFR Cluj, Tsoumou scapă singur cu portarul și arbitrul ne întoarce faza ca să batem o lovitură liberă de la 30 de metri. Cu Craiova, un fault inexistent, imaginar. Tătar e suspendat etapa viitoare, Cicâldău ar fi luat al doilea cartonaș galben și era eliminat, noi am fi intrat cu 1-0 la pauză. Suntem o echipă mică, ne dorim să rămânem în Liga 1 și sperăm doar să avem aceleași șanse ca restul”, a declarat Alexandru Pelici, tehnicianul lui Hermannstadt.

Hagi şi Viitorul vin azi la Craiova ca să joace în cea mai frumoasă atmosferă din Liga 1. La ultima întâlnire s-au marcat şase goluri şi în tribune au fost peste 15.000 de oameni
Hagi şi Viitorul vin azi la Craiova ca să joace în cea mai frumoasă atmosferă din Liga 1. La ultima întâlnire s-au marcat şase goluri şi în tribune au fost peste 15.000 de oameni

În apărarea sibienilor a sărit şi Mihai Stoica, directorul sportiv al FCSB-ului, şi nu pentru că s-ar da în vânt după ardeleni, ci pentru că are un interes direct. “Am văzut multe, dar un asemenea penalty niciodată. Bravo, Căline, felicitări. Bancu loveşte cu palma un adversar căzut, Călin nu vede sau se face ca nu vede. Bancu nu e eliminat, nu primeste nici macar cartonaş galben. Ar fi fost al 4-lea, conform comentatorilor. Bancu va evolua cu FCSB, etapa viitoare”, a scris “Meme” pe pagina sa de Facebook.

Penalty repetat până la transformare la Iaşi

Cele două partide nu au fost însă primele din etapă cu problem de arbitraj. Vineri seara, la Iaşi, în CSMS – Viitorul, Mircea Feșnic a luat şi el o decizie care a viciat rezultatul. Drăguş a ratat penalty-ul din minutul 45, dar centralul a dictat repetarea loviturii pentru că doi-trei jucători de la fiecare echipă au pătruns în careu, fără a influenţa însă faza. Ianis Hagi a înscris la repetare şi constănţenii au câştigat prin acel gol pentru că apoi nu s-a mai marcat. Culmea, Feşnic nu dictase repetarea precedentei lovituri de departajare, când Cristea transformase pentru Iaşi deşi de asemenea câţiva jucători pătrunseseră în careul de 16 metri.

Căpitanul Viitorului a decis victoria de la Iași, dar a fost protagonistul unui gest care putea să coste echipa
Căpitanul Viitorului a decis victoria de la Iași, dar a fost protagonistul unui gest care putea să coste echipa

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
Daniel Birligea (Sportpictures) jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Romania Tonga, amical rugby (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net