Şi «pandurii» se dau din calea Stelei

Ultima actualizare:

    Răduţ îşi va înfrunta  din nou foştii colegi  de la SteauaFOTO: Sportpictures.eu
Răduţ îşi va înfrunta din nou foştii colegi de la SteauaFOTO: Sportpictures.eu

Aflate la egalitate de puncte, Pandurii şi Steaua joacă miercuri (30 martie) la Severin un meci de care pe care, învinsa urmând să iasă din lupta pentru titlu. La fel ca în ultimele două runde, echipa lui Reghecampf va întâlni însă un adversar măcinat de probleme interne.

Pe lângă faptul că are de departe cel mai valoros lot, Steaua beneficiază de ajutoare nesperate chiar din partea contracandidatelor. Să ne amintim că la începutul lunii, la derby-ul cu Astra, roş-albaştrii au profitat de degringolada apărută în tabăra giurgiuvenilor ca urmare a cazului „Şumudică”.

Tehnicianul Astrei era atunci în plin scandal al pariurilor, astfel că „astralii” s-au predat categoric în faţa Stelei (0-2). Apoi, formaţia antrenată de Laurenţiu Reghecampf s-a bucurat de un alt cadou, de această dată din partea Viitorului lui Hagi. În zilele premergătoare disputei, „Regele” a anunţat ieşirea din lupta pentru primele locuri, detaliu care a aruncat plumb în picioarele puştilor de la Viitorul. Mai mult, Hagi s-a plâns la acea vreme de numeroasele afecţiuni medicale ale elevilor săi, în frunte cu vedeta Tănase. Consecinţa? Un 3-1 fără emoţii pentru Steaua, meci disputat la Ovidiu, pe terenul Viitorului.

Acum, după pauza generată de amicalele naţionalei, Steaua reia parcursul din play-off cu o deplasare care, în mod normal, ar fi trebuit să fie una incendiară. La Severin, contra „pandurilor” lui Edi Iordănescu, steliştii joacă un derby cu o miză enormă, echipa câştigătoare urmând să rămână în plasa liderului Astra. Toate bune şi frumoase doar că Pandurii formează în acest moment o trupă resemnată, cocoşată de incertitudinea privind sprijinul financiar acordat de Complexul Energetic Oltenia.

Neplătiţi, gorjenii evoluează în acest finl de sezon mai mult din inerţie, toţi jucătorii fiind cu gândul la ceea ce vor face din vară. De altfel, Edi Iordănescu a subliniat haosul existent. „Jucătorii mi-au zis că vor să-şi apeleze avocaţii. Eu le-am zis şefilor că am epuizat metodele de a-i ţine în frâu. Ei nu mai sunt concentraţi la fotbal”, a declarat Iordănescu junior.

Săpunaru şi Ropotan, «paznici» la Stanciu

Dincolo de detaliile extrasportive, meciul în sine va fi influenţat de forma fizică în care se va afla vedeta Stelei, Nicuşor Stanciu. Acesta vine după epuizantele amicale cu Lituania şi Spania, în care a strălucit, astfel că nu-i exclus să resimtă oboseala. Astăzi, noul decar al tricolorilor va avea în faţă una dintre cele mai solide defensive din Liga I. Ca de obicei, apărarea „pandurilor” va fi coordonată de internaţionalul Cristi Săpunaru, care îl va avea în vizor în mod special pe Stanciu. În plus, Săpunaru va fi ajutat de un alt jucător de naţională al gorjenilor, închizătorul Ropotan, fostul dinamovist urmând să-l ia în primire pe Nicuşor Stanciu încă de la mijlocul terenului.

Reghe crede într-o diversiune

Laurenţiu Reghecampf
Laurenţiu Reghecampf

Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, nu s-a declarat impresionat de situaţia dramatică scoasă în faţă de cei de la Pandurii. „Edi Iordănescu vorbeşte mult. Mereu când sunt meciuri importante, el se plânge de probleme la echipă. Se plânge de arbitri şi de salarii, dar nu cred că e fair-play să facă asta. În Liga I sunt multe probleme, la toate echipele, dar trebuie să ne vedem de treburile noastre”, a spus Reghecampf.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cristiano ronaldo bucurie jpg
sumudica si geaca norocoasa jpg
ianis hagi rangers profimedia jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Rapid Dinamo (Sportpictures) jpg
Minge - fotbal
Alin Alexuc (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net