Ousmane, Dame o ia pe urmele tale!
Fraţii N'Doye ar umple fără prea mari eforturi paginile tabloidelor dacă ar juca la aceeaşi echipă! Ousmane e deja „spaima" cluburilor de noapte din Bucureşti, iar Dame, fratele mai mic al mijlocaşului dinamovist, îi calcă cu paşi repezi pe urme.
Pentru a sărbători calificarea în premieră a echipei sale, FC Copenhaga, în primăvara Ligii Campionilor (după 3-1 cu Panathinaikos), atacantul senegalez a petrecut noaptea trecută la striptease, alături de colegii lui, în inima capitalei daneze
Spre deosebire însă de escapadele fratelui Ousmane, Dame a avut parte de „binecuvântarea" clubului său, care a organizat inedita „petrecere de Crăciun", în clubul Mirage din Copenhaga.
Locaţia este una preferată de fotbaliştii antrenaţi de norvegianul Stale Solbakken, unii dintrei fiind clienţi fideli, cum însuşi patronul Peter Rygaard s-a lăudat în publicaţia Sporten. Ultima oară când jucătorii Copenhagăi au avut parte de acest tratament din partea clubului a fost în mai, când au sărbătorit câştigarea campionatului.
Abramovici vrea să cumpere Copenhaga pentru fiul lui
Arkady, fiul patronului de la Chelsea, Roman Abramovici, a discutat la începutul acestei luni cu unul dintre acţionarii de la Copenhaga pentru preluarea unui pachet de 30% din acţiunile clubului danez.
Miliardarul pare tentat să se retragă de la Chelsea, mai ales că premierul rus Vladimir Putin i-a transmis că va trebui să finanţeze cu 1 miliard de euro organizarea Cupei Mondiale din 2018.