Testul de inteligență pe care puțini oameni îl pot rezolva. Ai găsit broasca ascunsă în imagine?
Este un test de inteligență care, cel puțin la prima vedere, poate părea destul de banal. Cu toate acestea, imediat ce vom încerca să rezolvăm provocarea, vom vedea că ea este, de fapt, mult mai greu de deslușit! Practic, tot ce trebuie să facem este să găsim broasca ascunsă în această imagine în numai 9 secunde!

Testele de inteligență de acest fel ne pot părea destul de simple, cel puțin la prima vedere. Cu toate acestea, imediat ce vom încerca să le rezolvăm, vom vedea că ele sunt, de fapt, mult mai dificile decât am anticipat inițial! Iar poate că partea cea mai dificilă atunci când vine vorba despre astfel de provocări este faptul că avem o limită de timp pe care trebuie să o respectăm!
În cazul de față, tot ce trebuie să facem este să identificăm broasca din imagine, în cel mult nouă secunde! Iar faptul că știm că trebuie să respectăm această limită de timp destul de stringentă va induce un nivel de stres care nu ne va permite să ne concentrăm îndeajuns de suficient încât să găsim broasca ascunsă!
Trebuie să găsim broasca ascunsă în numai 9 secunde
După cum putem vedea în imaginea de mai sus, în fața noastră este pus un desen în care se află mai multe tipuri de frunze. În general, acestea sunt verzi, dar câteva au o nuanță deschisă de galben, sau chiar și de mov! Însă, frunzele sunt amplasate în așa fel încât să ne împiedice să ne concentrăm asupra unui segment anume din imagine!
Iar modul în care sunt desenate frunzele, împreună cu limita stringentă de timp, face din acest test de inteligență o provocare mult mai dificilă decât am anticipat! Dacă tot ce ne dorim este să aflăm unde se află broasca ascunsă, putem găsi răspunsul corect mai jos!
Care este rezolvarea provocării

După cum putem vedea, în imagine se află ascunsă o broască verde, care se pierde foarte ușor în fundalul de frunze. Aceasta se află în partea din dreapta jos a desenului, iar numai foarte puțini oameni reușesc să găsească răspunsul corect!
Însă, dacă am reușit să găsim broasca în numai nouă secunde, atunci avem o atenție la detalii impresionantă, cât și un IQ ridicat!