Cu ce să freci carnea înainte de prăjire. Așa vom avea cotlete mult mai fragede și mai gustoase

Indiferent de cât de multă, sau puțină, experiență am avea în bucătărie, cu toții vom putea pregăti un cotlet de porc. Însă, este important să știm precis ce fel de arome merg cel mai bine alături de acesta, cât și ce putem face atunci când carnea este prea tare. Din fericire, există un truc simplu care ne poate ajuta să pregătim cotlete mult mai moi și mai gustoase!

Un truc simplu ne poate ajuta în bucătărie
Un truc simplu ne poate ajuta în bucătărie

Există anumite preparate pe care fiecare dintre noi le va putea găti, chiar dacă nu avem prea multă experiență în bucătărie. Cotletele de porc, de exemplu, se află printre ingredientele simple și gustoase care pot fi pregătite rapid și ușor, în numeroase feluri. Însă, indiferent de cât de rapid vom putea găti aceeastă carne, tot trebuie să știm câteva trucuri care ne pot fi de ajutor!

De exemplu, este foarte posibil ca ele să fie, câteodată, prea tari! Iar primul lucru pe care îl putem face pentru a evita această problemă este să avem grijă la modul în care folosim carnea! De exemplu, ea nu trebuie ținută prea mult în frigider. Cel mai bine este să gătim cotletele chiar în ziua în care le cumpărăm, iar carnea ar trebui să fie roz deschis. În plus, carnea nu trebuie să fie nici prea slabă, deoarece grăsimea adaugă o textură mai moale și mai suculentă.

Cum putem pregăti ușor cotlete de porc

O altă metodă foarte eficientă este să punem cotletele la marinat! Astfel, nu numai ele se vor înmuia, dar vor căpăta și un gust mult mai bun! De exemplu, dacă avem șase cotlete de porc, putem să le marinăm cu 1 – 2 ouă, două linguri de maioneză, o lingură de suc de lămâie, puțin pătrunjel sau rozmarin, 4 – 5 linguri de pesmet, cât și puțin ulei.

Acest amestec va ajuta cotletele să se înmoaie, iar odată ce le vom găti, ele vor fi mult mai bune și mai fragede!

Trucul ingenios care ne va fi de ajutor în bucătărie

După ce am pregătit acest amestec, tot ce trebuie să facem este să punem cotletele în el și să ne asigurăm că vor fi acoperite complet. Apoi, vom pune totul la frigider vreme de câteva ore, timp în care carnea se va înmuia și va căpăta un gust mai intens.

La final, putem rula cotletele în pesmet și le vom putea pune la prăjit. Astfel, vom avea o mâncare delicioasă, simplă, dar și mult mai fragedă ca până acum!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
725892789 1280x720 jpg
Foto Advertorial Lidl Deluxe (002) jpg
morman de haine  foto   Shutterstock jpg
coafura tunsoare femeie istock jpg
ceai hibiscus jpg
piure de cartofi freepik jpg
1 zodii luna plina eclipsa jpg jpeg
kitchen 2165756 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net