În 12 decembrie, ortodocșii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni
Insula Ciprului a fost patria Sfântului Spiridon, care s-a născut din părinţi simpli. De aceea, Sfântul era smerit cu inima şi bun cu viaţa.
Cine a fost Sfântul Spiridon
Scrierile religioase menționează că Sfântul Spiridon s-a născut în anul 270, în Cipru, în vremea împăratului Constantin cel Mare. El a fost păstor şi a rămas văduv din perioada tinereții; a ales calea credinței și s-a călugărit.
L-a cunoscut pe Sfântul Nicolae
A reușit să convertească la ortodoxism un mare filozof al vremii. L-a cunoscut și pe Sfântul Nicolae și este renumită prietenia care i-a legat pe cei doi. Sfânrul Spiridon a murit în Cipru, în anul 348, și a fost înhumat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda. Racla cu moaștele sale a fost mutată la Constantinopol, de unde, în anul 1453, a fost mutată în Serbia. Sfintele moaște au fost aduse, apoi, de către un preot grec, în insula Corfu, din Grecia, unde se află și azi.
Sfântul Spiridon este patronul spiritual al cizmarilor
Sfântul Spiridon este considerat patronul spiritual al cizmarilor și mare vindecător. Numeroase spitale și biserici poartă numele Sfântului Spiridon. În București, la Biserica Sfântul Spiridon Vechi, s-au împlinit numeroase minuni pentru cei care au i-au cerut ajutorul. Sfântului Spiridon i se închină slujbe, cu scoaterea moaştelor, care sunt plimbate, de obicei, în poziție verticală.
Sfântul Spiridon, tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 12 decembrie
În ziua de Sfântul Spirion, pe 12 decembrie, nu este bine să se consume băuturi alcoolice în exce .
În ziua praznicului nu se prestează munci în gospodărie pentru ca familia să fie sănătoasă și bogată.
De asemenea, nu se spală, nu se coase, gospodinele nu fac curățenie în gospodărie.
În mediul rural, bărbații nu înjugă vitele, pentru a evita o mare pagubă și pentru a ține bolile departe de casă.
Dacă ai un mare necaz este bine să ceri ajutorul Sf. Spiridon într-o biserică ce poartă hramul Sfântului și se rezolvă.