Gemenii şi Balanţele, campionii iubirii în toamna asta. Astrologul Click! îți spune ce-ți rezervă astrele în următoarele trei luni

Ultima actualizare:

    Specialistul Click! îți spune  ce-ți rezervă astrele  în următoarele trei luni
Specialistul Click! îți spune ce-ți rezervă astrele în următoarele trei luni

Toamna aceasta vine cu noutăţi pe toate planurile. Taurii vor avea noroc la bani, Gemenii se vor îndrăgosti până peste cap, Balanţele pot face chiar excese erotice, iar Racii trebuie să fie mai atenţi cu sănătatea. Ţie ce-ţi rezervă astrele? Află totul de la specialistul Click!, astrologul Tina Rizea.

Berbec

Îndrăgostiţi în septembrie, nativii Berbeci doresc să construiască o relaţie solidă şi să scape de fostele iubiri. Au succese profesionale, mai ales dacă au parteneri din armată. Nativii seniori descoperă că nu au scăpat de boli şi tratamente, iar juniorii vor să iasă în evidenţă prin orice mijloace.

Taur

Dacă în luna septembrie vor fi preocupaţi de aspectul căminului propriu ori de amenajarea unui „cuib” familial, în restul intervalului vor lua cu asalt partenerul sau vreo fiică ori fiu, pentru a fundamenta cumva dorinţa personală de a mai avea un urmaş (posibil nepot). Financiar, toţi au noroc maxim!

Gemeni   

Vor deveni din ce în ce mai fericiţi, odată cu reinstalarea unei stări bune de sănătate, aşa cum nu au mai avut demult. Vor reuşi să finalizeze tot ceea ce-şi propun, mai puţin însă creşterea economiilor. În septembrie, vorbesc mult despre iubire, iar în noiembrie sunt îndrăgostiţi până peste cap.

Rac

Septembrie este destul de stresant prin necesitatea „stingerii” unor datorii, dar ulterior vor descoperi că au rude şi prieteni extraordinari, iar ca părinţi (unde este cazul) cunosc mândria şi fericirea. Dorinţa de a amenaja o casă va dispărea. Este necesar să fie mai atenţi la starea de sănătate!

Leu

În prima lună de toamnă, vor încerca să se adapteze la norocul financiar care încă îi debusolează. Ulterior, vor descoperi (mai ales cei care sunt părinţi) că nici amicii şi nici moştenitorii nu privesc cu ochi buni atitudinea lor cam prea relaxată. Sunt uimiţi de bolile care îi „vizitează” frecvent.

Fecioară

Luna septembrie e caracterizată, în ceea ce-i priveşte, de dorinţa de a face foarte multe şi de a nu reuşi mai nimic. Stresaţi din punct de vedere financiar, vor deveni din octombrie mult prea optimişti şi din ce în ce mai relaxaţi. Nativii foarte tineri nu mai fac confidenţe, iar seniorii vor la azil!

Pe parcursul întregii toamne, manifestaţi o poftă de viaţă incredibilă, care vă „împinge” să faceţi şi excese erotice (mai ales în noiembrie). Nivelul câştigurilor va fi acceptabil, numai că vor apărea noi datorii financiare. Mai ales nativii foarte tineri „răcesc” în luna octombrie sau noiembrie.

Scorpion

În septembrie, nu acceptaţi nici un fel de refuz sexual, dar în octombrie situaţia se schimbă drastic prin apariţia unor probleme stresante. În noiembrie, situaţia financiară se complică mai ales prin acumularea datoriilor. Pe întreg parcursul toamnei, vă bucuraţi de o stare de sănătate destul de bună.

Săgetător

Şansele financiare vi se par din ce în ce mai împovărătoare şi aproape că le apreciaţi ca pe un fel de pedeapsă. Starea de sănătate pare constantă, însă din octombrie pot apărea diverse probleme, mai ales de natură hepatică. Toată toamna, atrageţi sexual atenţia unor persoane insistente, cam obraznice.

Capricorn

Începeţi toamna cu stare de sănătate foarte bună. Dacă în septembrie aveţi grijă să nu afle nimeni în câte relaţii erotice sunteţi implicat, în octombrie sunteţi prea îndrăgostit pentru a mai da atenţie acestui aspect. Veniturile vor fluctua în continuare, astfel încât nu puteţi fi sigur pe nimic.

Vărsător

Chiar dacă sunteţi stresaţi (îndeosebi din pricina rezultatelor profesionale mediocre), începeţi toamna cu stare de sănătate foarte bună. Consideraţi că munciţi mult pentru bani prea puţini, dar în realitate sunteţi bine recompensat. Consideraţi că persoanele care vă „curtează” sunt total neserioase.

Peşti

Aveţi tendinţa să fiţi mai romantici şi mai secretoşi, dar la fel de libertini. Octombrie vă poate aduce marea „întâlnire” cu iubirea. Ştiţi că trebuie să fiţi chibzuiţi şi să vă administraţi fondurile financiare cu atenţie. Vă simţiţi excepţional întreaga toamnă, dacă renunţaţi la excesele alimentare.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
index webp
love 8457762 1280 jpg
horoscop sâmbătă 30 noiembrie jpeg
horoscop 4 august jpg
fericire  foto   Shutterstock jpg
Banner Astroloaga Andreea
image png
poza 3 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net