La 21 mai, Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena
Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, prăznuiți de Biserica Ortodoxă la data de 21 mai, sunt slăviţi „ întocmai cu Apostolii” pentru binele pe care l-au făcut creștinilor care, după decenii de prigoană se puteau ruga fără teamă că vor fi persecutați. La sărbătoarea închinată Sfinților împărați Constantin cel Mare și mamei sale Elena se menționează și puterea Sfintei Cruci, simbolul Biruinţei în religia creştină.
Istoricul sărbătorii
În secolul al III-lea, Imperiul Roman era condus de împăraţii Diocleţian şi Maximian Hercule, de fiul acestuia, Maxenţiu, şi de consulul- general Constantin Chlorus, tatăl viitorului împărat Constantin cel Mare. Documentele religioase din acea vreme au consemnat că în Galia, în Spania şi în Britania, ţinuturi guvernate de Constantin Chlorus, creştinii erau ocrotiţi de cumplita prigoană dezlănţuită împotriva lor în celelalte zone ale imperiului. Mai mult, creștinii din aceste ținuturi erau apreciaţi pentru hărnicia şi pentru corectitudinea lor, erau aleși și folosiţi pentru îndeplinirea unor funcții importante în împărăţie.
Generalul Chlorus s-a căsătorit cu Elena, o tânără săracă
În ciuda interdicțiilor impuse de poziția sa socială, care-i interzicea să se căsătorească cu o fată care provenea dintr-o familie modestă, consulul -general Constantin Chlorus a cerut-o de soție pe Flavia Iulia Helena, o tânără foarte frumoasă și pioasă născută în ținutul Bitinia. Totuși, după câțiva ani, la îndemnul lui Maxențiu, generalul Constantin Chlorus a divorțat de soția sa, Elena. După această întâmplare nefericită, Elena s-a retras din viața publică și s-a ocupat de educația fiului ei, Constantin.
Timp de 31 de ani, Constantin cel Mare a fost împărat roman
Constantin cel Mare s-a născut în jurul anului 274 în orașul Naissus, (Nis), pe teritoriul Sebiei de astăzi. De la tatăl său, generalul Constantin Chlorus, Constantin cel Mare a moștenit respectul pentru creștini. După moartea generalului Chlorus, funcția acestuia în imperiu a fost atribuită fiului său, Constantin. În același timp, atribuţiile împăratului Hercule au fost preluate de Maxenţiu, fiul acestuia, recunoscut în imperiu pentru pedepsele foarte aspre pe care le aplica tuturor creştinilor, dar și pentru râvna cu care dărâma bisericile creştine.
Pe teme religioase a apărut conflictul dintre Maxențiu și Constantin
Tânărul Constantin l-a considerat pe Maxenţiu un aprig duşman al creştinismului. În același timp, Maxențiu se străduia să-l înlăture pe Constantin de la cârma Imperiului de Răsărit și a pornit război împotriva lui. La Roma, unde Maxențiu era împărat, erau renumite jertfele dedicate de acesta zeilor păgâni, dar și prigoana dezlănțuită de el împotriva creștinilor. În același timp, Constantin se pregătea să-l înlăture pe Maxențiu, deși avea o armată modestă, de numai 20.000 de soldați, pe când Maxențiu conducea o armată de 150.000 de soldați.
Bătălia de la Podul Vulturului și mesajul divin apărut pe cer
După mai multe bătălii, anul 312 a fost decisiv pentru rivalitatea dintre Constantin și Maxențiu. La 28 octombrie 312, în bătălia de la Podul Vulturului, uriașa armată a lui Maxențiu a suferit o neașteptată înfrângere. Constantin, protectorul creștinilor, deși nu era creștinat ( nu se botezase), în ajunul bătăliei s-a rugat la Dumnezeu să-l ajute să-și învingă dușmanul. Din relatările episcopului Eusebiu, duhovnicul lui Constantin, aflăm că Dumnezeu cel Adevărat, la care s-a rugat împăratul Constantin, i-a ascultat ruga fierbinte. În ajunul luptei, împăratului i s-a arătat pe cer în timpul amiezii, semnul unei Cruci, alcătuită din stele luminoase, pe care scria următorul mesaj: „Prin acest semn vei învinge”. Mai mult, în noaptea următoare, împăratului Constantin i s-a arătat în vis şi Iisus Hristos, care i-a cerut să aşeze semnul Sfintei Cruci pe steagurile de luptă. Ascultând îndemnul divin, Constantin a însemnat atât hainele, coifurile ostaşilor, cât şi steagurile de luptă, cu semnul Sfintei Cruci.
În anul 312 , Constantin a fost încoronat ca împărat
În dramatica bătălie de la Podul Vulturului (Pons Milvius), de lângă Roma, Constantin l-a înfrânt pe Maxenţiu la data 28 octombrie 312. Tot atunci, Maxenţiu a căzut de pe cal şi a murit înecat în râul Tibru, lângă podul Milvius. După această izbândă răsunătoare, Constantin a fost primit cu mult entuziasm de cetăţenii Romei şi de trupele din Britania. În anul 313 Constantin a fost încoronat ca împărat al Imperiului Roman de Apus. Atunci, Constantin a adus-o pe mama sa la Roma, ca sfetnic de mare încredere.
Edictul de la Milano, cea mai mare realizare a împăratului Constantin
Fiind impresionat de evenimentele tulburătoare, trăite într-un interval destul de scurt, împăratul Constantin a vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru succesele obţinute. Sfătuindu-se și cu mama sa, Elena, în acelaşi an, 313, Constantin a semnat o hotărâre, cunoscută până în zilele noastre sub numele de „Edictul de la Milano”, cea mai mare realizare a împăratului.
Prin decretul de la Milano înceta prigoana împotriva creștinilor
Istoricii bisericești consemnau în anul 313 că Edictul de la Milano era un act de toleranță religioasă prin care, de la acea dată, înceta prigoana creştinilor şi aceştia aveau libertatea să se închine liberi la Dumnezeul lor. Constantin, ca împărat al creștinilor, a continuat șirul reformelor:
Au fost eliberaţi din închisori episcopii şi preoţii; de la acea dată, s-au construit numeroase şi frumoase biserici creştine, iar templele idoleşti au fost dărâmate.; a fost modificată legislația referitoare la căsătorie: era pedepsit adulterul și în calea divorțului au fost puse mai multe obstacole; sS-au închis cuptoarele în care au fost arşi de vii adepţii credinţei creştine.; bisericile creştine au fost scutite de impozite şi au primit dreptul să obțină donaţii; au fost eliberați sclavii din închisori, au fost stimulate ajutoarele pentru văduve, săraci și bolnavi; în acelaşi timp, episcopii au primit dreptul să-i judece pe cei care nu voiau să fie judecaţi după legile statului. Totodată, împăratul a înlăturat din legile penale şi pedepsele neacceptate de creştinism: răstignirea, zdrobirea picioarelor şi arderea cu fierul roşu. De asemenea, au fost atribuite Bisericii casele imperiale de judecată, care urmau să poarte în continuare denumirea de basilici, păstrate în limba română prin denumirea de Biserică.
Împăratul Constantin a convocat primul Sinod de la Niccea
Ca împărat, Constantin a înţeles că, prin unitatea credinţei, Biserica lui Hristos este un sprijin important pentru unitatea imperiului. În vremea domniei lui, Constantin a convocat primul Sinod ecumenic de la Niccea în anul 325. Cu acel prilej, s-a pus capăt ereziei lui Arie, cel care spunea că Hristos n-a fost Dumnezeul adevărat, îmbrăcat în fire de om, şi coborât în lume, aşa cum spune dreapta credinţă. În opinia lui Arie,
Fiul era subordonat Tatălui, iar Hristos era doar „o creatură” trimisă să izbăvească omenirea.
La Sinodul de la Niceea s-au stabilit reguli precise pentru creștinătate
La lucrările Sinodul de la Niceea s-au conceput 7 articole prezente în rugăciunea Crezul ( devenit Simbolul Credinţei), pe care credincioşii îl rostesc la fiecare Sfântă Liturghie. Tot atunci, s-a stabilit şi metoda de calcul a datei Paştelui: Sărbătoarea Paştelui este orânduită în prima duminică după luna plină a echinocţiului de primăvară. De asemenea, s-au stabilit şi 20 de canoane care menţin disciplina bisericească.
Decizii privind capitala imperiului
În anul 330, Împăratul Constantin a mutat capitala imperiului de la Roma la Bizanţ. El şi-a dorit ca noua capitală să fie înconjurată de aceeaşi strălucire de care s-a bucurat oraşul „fără pereche” Roma. Ulterior, Împăratul a numit noua capitală Constantinopol (după numele său).
împărăteasa Elena, în căutarea Sfintei Cruci
Împăratul Constantin a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, evlavioasa împărăteasă Elena, să identifice locul unde a fost îngropat Mântuitorul şi să găsească lemnul Sfintei Cruci. Totodată, împărăteasa Elena avea misiunea să se închine pe Golgota, unde a fost răstignit Iisus , loc pe care împăratul Adrian poruncise să se înalțe templul zeiței Venus. Potrivit tradiției, Elena a dărâmat templul, apoi s-a rugat lui Dumnezeu împreună cu Macarie I, episcopul Cetăţii Ierusalim. Istoricii bisericeşti menţionează că din locul săpăturilor s-a răspândit un miros plăcut și spre răsărit s-a arătat locul Căpățânii, iar acolo au fost dezgropate trei cruci și piroanele care i-au țintuit pe osândiți.
Cum a fost identificată crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul
Pentru a identifica crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, episcopul Macarie I a oprit un convoi mortual care trecea pe acolo, apoi a așezat corpul persoanei decedate lângă fiecare cruce. Mortul a înviat când a fost aşezat pe crucea Mântuitorului.
Sărbătoarea Sfintei Cruci
În data de 14 septembrie 326, episcopul Macarie I a adus crucea şi-a înălţat-o în faţa mulţimii. De atunci, ziua de 14 septembrie a devenit Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. Împărăteasa Elena a înălţat mai multe lăcaşuri sfinte printre care: Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem şi Biserica din Nazaret. Despre Împărăteasa Elena, documentele vremii menţionează că a fost prima femeie care şi-a eliberat sclavii şi i-a ajutat pe creştinii persecutaţi.
Visul care l-a convins pe împărat să se boteze
Deşi a contribuit la biruinţa creştinismului, împăratul Constantin a primit sfântul botez creştin pe patul de moarte, în anul 337, după 7 zile de chibzuință... Împăratul s-a îmbolnăvit de o formă gravă de lepră. Doctorii și vrăjitorii acelor vremuri l-au sfătuit să-și facă ”o scăldătoare” cu sânge de copii mici. Când a mers la locul unde urma să aibă loc sacrificiul pruncilor, împăratul a fost impresionat de jalea mamelor. Atunci, el a hotărât să renunțe la acest tratament care cerea o uriașă jertfă și le-a cerut mamelor să plece acasă împreună cu pruncii lor. Textele religioase menționează că Dumnezeu a fost impresionat de milostenia împăratului. De aceea, Dumnezeu i-a trimis împăratului în vis pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Aceștia i-au spus în vis împăratului să-l caute pe episcopul Silvestru, care se ascunde de teama prigoanei creștine. Descoperit pe muntele Soract, episcopul a fost adus în fața împăratului, care l-a întrebat: „Sunt creștini dumnezeii Petru și Pavel, cei care i-au apărut în vis?”. Episcopul i-a spus împăratului că Petru și Pavel sunt apostolii lui Dumnezeu, uciși de Nero. Episcopul i-a mai spus împăratului că Dumnezeu este doar Unul, că el, ca împărat, se poate mântui de boală.
După botez, împăratul s-a vindecat de lepră
În discuția cu împăratul, episcopul i-a vorbit acestuia despre pocăință, iertare, milostenie și despre Botez. După șapte zile de căință, textele religioase menționează că împăratul s-a botezat și s-a vindecat de lepră.
Constantin a oferit veșminte celor care voiau să se boteze
După vindecare, Constantin a mai zidit o biserică în numele Mântuitorului Hristos. De asemenea, el a poruncit să se împartă ( din visteria împărăției) veșminte pentru botez, tuturor acelora care vor să se creștineze.
Împăratul Constantin a murit în anul 337 în Nicomidia și a fost înmormântat în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, lăcaș ctitorit de el.
„ Crucea care a apărut pe cer, în plină zi, ca urmare a rugăciunii marelui Constantin, l-a ajutat pe acesta să-l învingă pe prigonitorul creştinilor din acea vreme, pe Maxenţiu. Crucea a însemnat simbolul Biruinţei şi, de atunci, pentru toţi creştinii, crucea este simbolul Biruinţei împotriva celui rău. Împăratul Constantin a primit botezul în momentul convingerii substanţiale în credinţa lui Hristos”, ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.
