Miracole creștine : Puterea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Pissiota a întemeiat o tânără familie
Făcea parte dintr-o familie de țărani săraci, dar când a intrat la școala primară, Nic a vrut să fie cel mai bun elev din clasă. După aceea, în timpul liceului el a hotărât să urmeze Facultatea de Medicină din București. Colegii de clasă din orașul Câmpulung Muscel se amuzau pe seama lui și-l numeau ”Primul Tocilar din oraș”
El nu avea timp de joacă în recreații, nu mergea la filme și toți erau uimiți de hărnicia lui. Nu a fost o surpriză prea mare când Nic a intrat la Liceu - pe locul trei. Aici s-a împrietenit cu doi colegi la fel de harnici și ”Tocilari” ca și el. Împreună rezolvau problemele mai dificile la matematică și fizică și toți trei se pregăteau pentru aceeași facultate- medicina. Timpul s-a scurs fără evenimente deosebite în viața personală. Între timp bunicul din partea mamei lui a murit și Bunu i-a lăsat un pachet. Când a deschis borseta, Nic a găsit câteva sfaturi, o icoană cu Maica Domnului și o rugăminte de suflet: când va reuși la facultate să facă un pelerinaj la trei mănăstiri, iar una dintre ele să fie Mănăstirea Pissiota. De acolo să cumpere o icoană în miniatură, o copie a vestitei icoane făcătoare de minuni Maica Domnului. Când Nic a reușit la facultate, deși au fost foarte mulți candidați pe un loc, s-a gândit să meargă cu cei doi prieteni la Mănăstirea recomandată de Bunu. Mai ales că unul dintre prieteni n-a reușit și a picat în mod neașteptat : i-au lipsit câteva zecimale.
Un eveniment în viața lui Nic
Chiar în ziua când a văzut rezultatele la admitere a cunoscut o colegă, Ana, care a reușit și ea cu medie mare și era fiică de medic. Dialogul a fost foarte spontan pentru că Ana punea diferite întrebări ” încuietoare” multor colegi și Nic voia să răspundă primul și la obiect, cum spunea el. La începerea facultății mergeua împreună la cursuri și comentau subiectele. Când era o temă mai dificilă, Ana aducea amănunte pe care, desigur, le primea de la tatăl ei, medic la un spital din Capitală. Într-o zi Ana l-a luat prin surprindere și l-a întrebat, foarte gravă:”Noi când ne logodim?”Nic a fost atât de uimit de întrebare, încât n-a știut ce să răspundă și a început să râdă. Ana a fost, la rândul ei, foarte șocată de reacția lui Nic. O vreme, Ana a fost foarte gravă și n-a mai mers cu el la facultate. În schimb, deseori Ea discuta în pauza dintre cursuri cu un coleg, și el fiu de medic. Desigur că Nic s-a enervat și i-a dat câteva replici acide. Ana n-a fost șocată de atitudinea lui Nic și a continuat „prietenia cu doctorașul Alex”, cum îl numea Nic. Mai mult, printre colegi se răspândise vestea că cei doi Ana și Alex se vor logodi în curând. Nic nu mai avea spor la învățătură și a picat la două examene, iar Ana s-a amuzat când a aflat că ”tocilarul” a ajuns în rândul studenților mediocri. Atunci, Nic și-a amintit că Bunu i-a lăsat un pachet cu cărți și lucrușoare de suflet, dar îi adresase rugămintea să facă un pelerinaj la trei mănăstiri, printre care și la Mănăstirea Pissiota la care bătrânul n-a mai avut putere să ajungă. Le-a spus prietenilor lui că are numai ghinioane, că nu mai poate să învețe. Prietenul și colegul lui de liceu și de facultate, care reușise ca și el la medicină, Doru. l-a sfătuit să nu se mai ocupe de Ana și să învețe pentru restanțe. Într-o duminică ei au plănuit să meargă amândoi la Mănăstirea Pissiota. Și așa s-a întmplat. De la această mănăstire Nic a cumpărat o iconiță, reproducere după vestita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Bunu i-a apărut în vis
Când a venit acasă, s-a gândit mult la Bunu și l-a visat în noaptea respectivă. Acesta i-a spus să poarte iconița cu el și să se ocupe de ”școală„ pentru că pe Ana are cine s-o ajute, dar el are doar un ajutor-iconița. Nic a fost șocat de acest vis și a învățat zi-lumină, cum îi spunea el lui Doru. A luat examenele cu note mari și, după multă vreme, a fost fericit. Alături de prietenul lui Doru, a sărbătorit succesul. Pe Ana o vedea tot mai rar la cursuri și, într-o zi, a primit un telefon neașteptat: tatăl Anei, doctorul, voia să-i vorbească. Au discutat în mașina acestuia. Așa a aflat că Ana are o comportare ciudată de când este prietenă cu ”doctorașul”. Nic i-a spus tot ce avea pe suflet și a fost impresionat de faptul că „socrul”, cum îl numea prietenul lui, Doru, chiar îl simpatiza. Nic a înțeles că în joc era reputația Anei , iar tatăl ei nu știa ce decizie să ia. Nic i-a spus că a fost la Mănăstirea Pissiota și iconița cumpărată de acolo i-a dat putere să treacă peste multe jigniri și să treacă examenele cu bine. Mai mult, Nic i-a mărturisit doctorului că o mai iubește pe Ana, dar ea se amuză de câte ori îl vede. Atunci, doctorul l-a bătut bărbătește pe umeri și i-a spus că se bucură că mai nutrește astfel de sentimente pentru fiica lui. După aceea, abia după două săptămâni, Ana a venit lângă Nic în bancă la o oră de cursuri. Pentru el a fost o surpriză neașteptată dar, din cauza emoției, n-a putut să rostescă un cuvânt. Nic avea în buzunar iconița de la Mănăstirea Pissiota. În urma discuției cu doctorul, Ana a fost cu tatăl ei la Mănăstirea Pissiota și a cumpărat și ea mai multe odoare religioase. Acum avea și ea o iconiță asemănătoare cu a lui Nic. Firește că Ana s-a lăudat că ”știe tot” de la tatăl ei și i-a arătat lui Nic o iconiță identică cu aceea pe care el o purta cu el zi de zi. După câteva zile, Nic a aflat de la tatăl Anei că fiica lui s-a despărțit de ”doctoraș” și că se ocupă de carte..
Era în ajunul sărbătorii de Buna Vestire
.Era în ajunul sărbătorii de Buna Vestire și Nic a felicitat-o pe Ana pentru că obținuse note ”super” la toate examenele. Atunci, el a prins curaj și a întrebat-o : ”Când ne logodim?” Ana a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri: ”De Paște!”...Doru, prietenul lui Nic, crede că iconița de la Pissiota a făcut această minune...