Tradiții pentru noroc și sănătate la praznicul Întâmpinarea Domnului
În ziua de 2 februarie, creştinii ortodocşi sărbătoresc cu pioşenie marele praznic împărătesc Întâmpinarea Domnului. La această dată se împlinesc 40 de zile de la nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Chiar de la începutul secolului al V-lea, sărbătoarea se oficia la Ierusalim cu aceeaşi mare bucurie, ca şi Sfintele Paşti.
Pruncii sunt aduși spre închinare la biserică
În ziua praznicului, creştinii respectă şi în zilele noastre ritualul împlinit de Maica Domnului. Sărbătoarea Întâmpinării Domnului sau Aducerea pruncilor spre închinarea la biserică, la 40 de zile după naştere, a rămas o îndatorire pentru mame şi în Biserica Ortodoxă. Cu acest prilej, preotul face molifta de curăţire a mamelor, închinând pruncii la icoane. Când pruncul a împlinit 40 de zile, mama îl aduce la biserică, ca şi Maica lui Iisus. În numele familiei, ea îl dăruieşte ca ofrandă lui Dumnezeu şi-l închină la altar.
Preotul îi binecuvântează cu semnul crucii pe mamă și pe prunc
Potrivit ritualului religios, preotul binecuvântează cu semnul crucii pe mamă şi pe prunc, citeşte o serie de rugăciuni de binecuvântare, apoi o împărtăşește pe mamă cu Sfintele Taine. Prin analogie cu evenimentul petrecut atunci, mamele şi pruncii amintesc de Maica Domnului care-l ţinea în braţe pe Iisus, în Templul din Ierusalim.
În zilele noastre, se săvârşeşte întocmai procesiunea intrării pruncului în biserică, aşezarea lui în faţa uşilor împărăteşti şi împărtăşirea mamei cu Sfintele Taine. În privinţa pruncului, preotul se roagă ca Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvânteze şi să-l sfinţească. La fel de importantă este rânduiala pentru lumânarea de botez.
Puterea ursului este dăruită pruncului
În ziua sărbătorii, în multe localităţi rurale, copiii mai sunt unşi cu grăsime de urs, procurată de la vânători. În vremuri îndepărtate, acest obicei îl aplicau în practică părinţii, care voiau să aibă copii puternici şi sănătoşi, fiind convinşi că astfel, puterea proverbială a ursului este dăruită pruncilor. De asemenea, copiii sau bolnavii „de sperietoare” sunt afumaţi în această zi cu păr de urs.
Previziuni populare
În tradiţia populară, această sărbătoare este numită şi Ziua Ursului, cunoscută și cu numele de Stretenia. Se spune că această zi reprezintă cumpăna dintre anotimpul rece şi cel cald.
Strămoşii vorbeau despre schimbarea vremii în funcţie de modul în care se comporta ursul. Dacă în această zi este soare, ursul părăseşte bârlogul. Dacă ursul îşi vede umbra, el se sperie şi intră din nou în bârlog, prevestind astfel prelungirea iernii cu şase săptămâni. Dacă în ziua praznicului cerul este înnourat, ursul nu-şi vede umbra; el părăseşte bârlogul anticipând astfel apropierea primăverii şi încălzirea vremii.
Dacă în ziua de Stretenie este vreme frumoasă, la fel va fi timpul și în ziua praznicului de Sfântul Gheorghe.
În medicina populară, se crede că oamenii pot primi o putere asemănătoare cu aceea a ursului, dacă îşi ung corpul cu untura lui Moş Martin.
Ziua Ursului este şi ziua curajului şi a regenerării
În tradiţia populară, ursul este asociat cu forţa şi curajul. De aceea, copiii plăpânzi sunt botezaţi cu numele de Ursu, iar cei bolnavi sunt afumaţi cu păr de urs, pentru a alunga din viața lor ursita cea rea.
Un ritual cu ofrande pentru sănătatea pruncilor bolnavi
În ziua praznicului, este bine ca mamele ai căror copii sunt bolnavi să dăruiască lucruri de îmbrăcăminte copiilor săraci. Împlinirea acestui ritual aduce bucurii şi alungă boala din familiile generoase.
Credincioșii cinstesc icoana Maicii Domnului numită ”Îmblânzirea inimilor împietrite”
Pentru spor şi sănătate, în această zi de sărbătoare, credincioşii cinstesc icoana Maicii Domnului numită „Îmblânzirea inimilor împietrite” sau „Profeţia lui Simeon”.
Târcovitul viilor, un ritual care aduce sporul viţei de vie
Un ritual respectat în mediul rural, numit şi „Târcovitul viilor,” spune că în ziua Întâmpinării Domnului iarna se pregăteşte de plecare. Sătenii merg la vie pentru a împlini un ritual care să atragă sporul viţei de vie. În acest scop, sătenii pornesc spre ogor ducând în procesiune o ploscă plină cu vin, funingine din sobă amestecată cu seu, o bucată de tobă de porc ce simbolizează spiritul grâului. Cu aceste ofrande ei ocolesc via de trei ori şi se opresc lângă fiecare butuc de vie, taie câte o coardă de viţă, o ung cu untura amestecată cu funingine şi picură vin peste butucul viţei. Apoi ei gustă din bucata de tobă şi beau vin, rostind şi o rugăciune, prin care îl roagă pe Dumnezeu ca strugurii să crească cât bucata de tobă. Coardele de vie sunt binecuvântate cu semnul crucii, iar unele sunt aduse în căminul gospodarului şi se plantează, devenind „Norocul cel mare al Viţei”. Proprietarii viţei organizează un mare ospăţ în casa unui gospodar, la întoarcerea de la ogor, cântă şi se veselesc pentru ca viitoarea recoltă de struguri să fie cât mai bogată.
