Calendar ortodox 2018, 2 noiembrie. Sfinții zilei: Sfântul Gavriil Ivireanul
Sfântul Gavriil Ivireanul cel nebun întru Hristos este prăznuit la data de 2 noiembrie în Calendarul ortodox. Sfântul Gavriil Ivireanul este unul din sfinții zilei, cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2018, pentru data de 2 noiembrie. Zi de post
Sfântul Gavriil Ivireanul cel nebun întru Hristos s-a născut în plin regim comunist, în anul 1929, în Capitala Georgiei sovietice. Goderdzi Urghebadze pe numele lui de mirean fost al treilea copil al familiei după Emma şi Mihail dar înaintea Julietei. Tatăl său, Vasile, comunist activ şi ateu convins a luat parte la distrugerea multor biserici. Mama sa, Varvara, nu avea legătură cu religia dar sub luminarea fiului ei a ajuns să se călugărească spre sfârşitul vieţii. Vasile a fost ucis când Goderdzi avea numai doi ani aşa că el s-a ales cu diminutivul Vasiko spre amintirea tatălui său.
Deşi nu avea de la cine să primească educaţie religioasă, când era copil se juca construind biserici, ţinea posturile, şi în loc să se joace cu alţi copii prefera singurătatea. A înlocuit cursele de şoarecei care omorau animalele cu unele care doar le captura şi el le elibera pe câmp. Păsările nu se temeau de el şi deseori zburau în jurul lui ciripind şi i se aşezau pe cap sau pe umeri. A auzit prima oară de Hristos, într-o zi când se întorcea de la şcoală, pe stradă, când se certau doi oameni: “Ai vrea să mă răstigneşti ca pe Hristos, nu-i aşa”. El s-a apropiat şi a întrebat cine a fost Hristos şi de ce a fost răstignit. Cei doi şi-au încetat cearta, aproape că au uitat de ce se ciondăneau şi l-au trimis pe copil la popă, la biserică.
Biserica era închisă, ca mai toate bisericile în acele vremuri fără Dumnezeu. Paznicul l-a sfătuit pe micul Vasiko să cumpere “cartea despre Hristos”. A economisit bani şi şi-a procurat o biblie. De atunci mintea lui s-a dedicat lui Hristos. Nu se juca, citea şi recitea Cartea sfântă, mergea la şcoală, acasă îşi făcea temele apoi citea din Biblie şi se ruga.
Şi-a închinat viaţa apropierii oamenilor de Dumnezeu, le vorbea despre iubirea aproapelui despre căinţă, smerenie şi bunătate.
Deşi a fost bolnav rău în ultimii ani de viaţă, ba şi-a mai rupt şi un picior, nu a încetat să-I primească pe cei care veneau la el. A dormit întru Hristos la 2 noiembrie 1995.
Părintele Gavriil a fost canonizat de Biserica Georgiei la 21 decembrie 2012.
Pătimirea Sfinților Mucenici Achindin, Pigasie, Anempodist, Elpidifor, Aftonie și a celor împreună cu dânșii
Împăratul Sapor al II-lea era păgân şi se închina la idoli. El a pornit o prigoană împotriva creştinilor de pe pământurile pe care le conducea. Deşi îşi ascundeau credinţa, chiar unii dintre slujitorii împăratului se închinau la Cel Răstigit, printre ei se aflau şi Achindin, Pigasie, Anempodist. Aceştia nu numai că erau creştini dar îi şi luminau pe alţii în dreapta credinţă.
Vestea faptului că se închină la Hristos a ajuns şi la urechile împăratului, stăpânul lor. Acesta a trimis soldaţi ca să-i prindă chiar când se rugau. I-a torturat şi i-a bătut dar ei nu au încetat să se roage.
A încercat împăratul şi cu tortură şi cu viclenie dar nu a reuşit să-I înmoaie pe sfinţi. Au rezistat chinurilor mai mult de cât îi este dat unui simplu om să reziste şi cei care erau martori, vedeau, credeau şi treceau la Hristos. Cu cât îi chinuia împăratul mai mult cu atât se creştinau mai mulţi din cei ce erau pe acolo încât până la urmă s-a creştinat chiar şi mama împăratului. Acesta, de supărare a ucis-o şi pe ea alturi de sfinţi şi de 28 de ostaşi care trecuseră la Hristos.
La 2 noiembrie în calendarul ortodox 2018 mai sunt pomeniţi
- Sfinţii Mucenici Eudoxie, Agapie şi a altor opt sfinţi;
- Sfintele Muceniţe Chiriachi, Domnina şi Doamna;
- Sfântul Cuvios Marcian din Cir.