Cât de mult contează ce mănânci în timpul sarcinii
Stilul de viaţă al mamei din timpul sarcinii are efecte importante asupra bebeluşului. Dieta din timpul celor nouă luni, bolile de care suferă mama şi medicamentele pe care le ia, stresul, consumul de alcool şi de tutun, toate acestea vor face diferenţa, pe viitor, între un copil sănătos şi unul sensibil, alergic.
Încă din viaţa intrauterină fătul ia contact cu flora intestinală a mamei. Chiar şi în procesul de naştere copilul înghite germeni din flora vaginală a mamei, germeni care vor face parte din flora lui intestinală. Astfel, calitatea florei intestinale a bebeluşului depinde mult de starea de sănătate a mamei, ne spune dr. Haldor Holesh, medic german cu peste 25 de ani de experienţă în terapii personalizate pentru tratarea alergiilor.
“Cu cât este mai bună situaţia mamelor din punct de vedere al florei intestinale, cu atât mai scăzută este probabilitatea ca bebeluşul să dezvolte alergii. Dacă mama nu mănâncă mult zahăr sau alimente procesate industrial, dacă are o digestie bună, dacă se hrăneşte cu alimente fără adaosuri chimice, poate evita o suprasolicitare a fătului cu substanţe ce pot declanşa alergii. Mai multe studii efectuate în SUA au demonstrat că stresul mamelor în sarcină poate da un risc major de astm la copii”, explică medicul.
Ce măsuri e bine să iei
Potrivit nutriţionistului Dumitru Bălan, femeile însărcinate e bine să aibă o dietă variată, care să cuprindă fructe, legume, seminţe, uleiuri antiinflamatoare, carne de pasăre crescută sănătos, lactate fermentate, ouă ecologice. O astfel de dietă asigură optimizarea nutrienţilor şi reducerea inflamaţiei organismului.
“O mamă care suferă de candidoză în timpul sarcinii nu va transmite o floră intenstinală sănătoasă bebeluşului, de aceea este esenţial ca dieta mamei să nu cuprindă alimente şi băuturi proinflamatoare. Consumul de alcool şi de tutun e deosebit de nociv pentru fătul aflat în dezvoltare”, atrage atenţia nutriţionistul.
E recomandat să-ţi faci frecvent analize de floră intestinală şi să tratezi o eventuală candidoză intestinală depistată. Dacă trebuie să urmezi un tratament cu antibiotice, cum acestea afectează flora intestinală, e necesar să iei probiotice. Nu e cazul să mănânci “pentru doi”, să-ţi dai frâu liber poftelor pentru că vei lua surprinzător de multe kilograme în plus şi rişti să faci diabet gestaţional.
De ce e bine să duci bebeluşul într-un grajd de vite
Şi după ce ai născut, când organismul micuţului este în formare, e bine să iei unele măsuri. Alăptarea e recomandată cel puţin 6 luni. Nu e bine să ţii în casă animale de companie cu păr, dar nici să fii obsedată de igiena din casă. Trebuie să ai grijă să tratezi frecvent saltelele contra acarienilor cu un spray special. Reducerea numărului acarienilor scade mult riscul de a produce alergii respiratorii.
Un sfat mai puţin cunoscut pentru dezvoltarea sistemului imunitar al copilului ni-l dă medicul Haldor Holesh: “Poţi să ajuţi orientarea sistemului imunitar al bebeluşului dacă de două ori pe săptămână petrece câte o oră într-un grajd de vite. Bacteriile din aerul de acolo au un efect bun la prevenirea alergiilor. Dacă bebeluşii primesc o dată oxiuri sau alţi paraziţi, sistemul lor imunitar îşi face antrenamentul potrivit pentru apărare şi, de obicei, scade tendinţa de a dezvolta alergii”, explică specialistul. Alimentaţia copiilor trebuie să fie bio, cu restricţii la zahăr.
“Zahărul din orice sursă favorizează creşterea ciupercilor, precum candida albicans pe mucoasa intestinală. Din experienţa mea, colonizarea mucoaselor cu candida este o cauză majoră pentru dezvoltarea alergiilor”, a declarat dr. Haldor Holesh.