Ce gătim pentru masa de Paşte – 5 preparate delicioase, care să nu lipsească din meniu

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Anul acesta, tu eşti cea care organizează masa de Paşte. Aşadar, ai de pus la punct o mulţime de aspecte, printre care, poate cel mai important, este şi meniul festiv. Să mergi pe variantele tradiţionale, să încerci ceva inedit, surprinzător, să găteşti ceva ce ştii că îţi iese sau să rişti, experimentând un preparat nou?

Da, te confrunţi cu o mulţime de întrebări de acest fel, dar acum e cazul să te relaxezi. Am întocmit pentru tine “cel mai bun meniu pentru masa de Paşte”. E drept, poate nu vei fi pe aceeaşi lungime de undă cu noi în privinţa tuturor preparatelor, însă cu siguranţă multe te vor inspira şi te vor convinge să le incluzi pe lista ta.  

Pască tradiţională sau reinterpretată

Oricât de mult ţi-ar plăcea prăjiturile “clasice”, nu poţi renunţa la pască. Desertul asemănător cu cozonacul la aluat, care include şi brânză dulce şi stafide poate fi gătit într-o manieră tradiţională sau ceva mai nonconformistă.

Poţi merge pe varianta clasică, amintită mai sus (adăugând vestita cruce din aluat) sau poţi opta pentru o pască cu ciocolată. În felul ăsta, împaci două tendinţe destul de diferite, dar care, iată, pot fi integrate perfect în acelaşi preparat de Paşte.

Drob de miel sau…pui

Drobul este o altă mâncare pe care o asociem imediat cu Sărbătorile Pascale. Mulţi îl ocolesc, însă, fie pentru că se face din miel, fie pentru că este mult prea condimentat. Ei bine, acum ai la dispoziţie şi o cale de mijloc.

Aşadar, dacă îţi place mielul, nu vei avea probleme în acest sens. În caz contrar, însă, mergi pe varianta cărnii de ied (mai puţin grasă şi mai uşor tolerată) sau pe cea a cărnii de pui. La capitolul condimente alege cât şi cum îţi place, însă ţine cont şi de invitaţii care vor veni la masă.

Friptură de miel sau orice altă carne îţi place     

Iei câteva pulpe de miel, le cureţi de pieliţe, le ungi cu unt şi le dai cu sare şi piper. Adaugi arpagic, ceapă verde, usturoi verde, tarhon şi găteşti totul adăugând bere blondă sau un vin potrivit. Nu se poate să nu fie cineva fermecat de reţeta asta de friptură de miel, perfectă pentru Paşte.

Din nou, dacă nu tolerezi carnea de miel, la fel de bine poţi găti o delicioasă friptură la cuptor, cu alt tip de carne care îţi place.

Ciorbă de miel

Nimic nu e mai aromat şi savuros decât o ciorbă de miel. Revigorantă, energizantă, de primăvară, ciorba de miel este un preparat ceva mai uşor. Da, conţine carne, însă este bogată în numeroase legume de primăvară şi verdeţuri care îi oferă un gust cu totul special.

Nu uita să foloseşti aici ştevie, un ingredient ce se asociază perfect cu aroma cărnii de miel şi savureaz-o alături de ridichi şi ceapă verde.

Aperitiv de primăvară cu legume, brânză şi slănină

Platoul de aperitive îşi are locul lui de cinste pe masa de Paşti. Tocmai de aceea, nu omite nici tu acest preparat, mai ales că, în cadrul lui, poţi jongla cu ingredientele, dar şi ornamentele.

Alege cârnaţi de diverse feluri, ridichi, ceapă verde, leurdă, usturoi verde, bucăţele de slănină, brânză – toate “asezonate” neapărat cu un păhărel de ţuică bună, că doar aşa e la zile de sărbătoare.

Pentru toate mâncărurile şi gustările de mai sus, apa filtrată este de acum "un must have". Fie ca o foloseşti la gătit, fie ca o foloseşti pentru a spăla ingredientele, fie că vrei să ai la dispoziţie în permanenţă apă de cea mai bună calitate, soluţia este una singură: cana filtrantă de la BRITA.

Poţi merge pe varianta Marella sau Elemaris, ambele folosesc filtru MAXTRA+, care poate fi folosit pentru toate recipientele speciale de filtrare a apei, marca BRITA.

Principiul este simplu: umpli carafele cu apă potabilă, de la robinet, şi, cu ajutorul cartușelor filtrante, apa devine pură, curată, proaspătă, cu un gust mult mai bun, fără impurități şi gata de consum.

Carafele vin în dimensiuni şi volume diferite, aşa că alege-ţi "preferata" şi foloseşte apa la gătit sau spălatul ingredientelor. La final, alimentele şi preparatele vor avea un gust mult mai bun.

Aşa ar trebui să arate, în viziunea noastră, un meniu de bază pentru masa de Paşti. Porneşte de aici şi adaugă preparatele care îţi plac, aducând un plus de originalitate şi gust preparatelor festive!

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
index webp
love 8457762 1280 jpg
horoscop sâmbătă 30 noiembrie jpeg
horoscop 4 august jpg
fericire  foto   Shutterstock jpg
Banner Astroloaga Andreea
image png
poza 3 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net