O reţetă gustoasă pe zi: Plăcintă cu legume
Ingrediente
500 g făină
3 ouă
100 g iaurt
100 g unt moale
1-2 linguriţe praf de copt
sare
Pentru umplutură
1/2 vânătă
2 dovlecei
3 roşii
1 ardei gras
1 linguriţă rasă boia
100 g măsline fără sâmburi
1 legătură pătrunjel
2 ouă
1 gălbenuş, pentru uns
150 g smântână
2-3 linguri ulei
sare
piper
Preparare
1. Amesteci făina cu praful de copt, apoi o cerni. Separat, freci untul cu sarea, adaugi iaurtul, ouăle bătute şi făina în ploaie. Frămânţi aluatul şi îl ţii deoparte.
2. Speli şi cureţi de coajă vânăta şi dovleceii. Îndepărtezi seminţele ardeiului gras şi le tai pe toate cubuleţe. Le căleşti în puţin ulei, alături de roşiile mărunţite. Potriveşti de sare şi piper şi le laşi, la foc
mic, 20 de minute. Când s-au călit, adaugi pătrunjelul mărunţit, măslinele tăiate, puţină boia şi le dai
deoparte. Baţi ouăle cu smântâna, pui sare şi piper, adaugi legumele şi omogenizezi.
3. Întinzi din aluat două foi, una mai mare şi una mai mică. Pe cea mai mare o pui într-o formă unsă,
adaugi amestecul de legume, acoperi cu foaia mai mică şi le uneşti capetele. Ungi cu gălbenuş bătut, înţepi din loc în loc şi dai la cuptor 40 de minute.