Ouă «îmbrăcate» - Aneta Frunză
Ultima actualizare:
Ingrediente:
ouă fierte tari, sfeclă roşie, pesmet, făină, un ou crud, sare şi piper, oţet şi ulei.
Preparare
Ouăle fierte, tari, le curăţăm de coajă. Sfecla o fierbem sau o coacem la cuptor. Când este gata o trecem pe răzătoarea cu ochiuri mici, o asezonăm cu sare, piper, ulei şi oţet. Fiecare ou fiert îl îmbrăcăm în amestecul de sfeclă.Pregătim paneul; într-o farfurie punem un pic de făină albă, în alta pesmetul şi în a treia farfurie spargem un ou, pe care-l batem bine cu o furculiţă.Oul îmbrăcat în pasta de sfeclă, îl trecem prin făină, ou bătut şi apoi prin pesmet. Am repetat operaţiunea de trei ori. Prăjim apoi în ulei încins, până când crusta de pesmet devine aurie. Când s-au răcit, le tăiem în patru şi punem pe platou.