Supă cremă de dovleac – Brînduşa Aluculesei
Ingrediente:
- 500 g dovleac,
- 1 cub maggi cu gust de găină,
- 1 litru supă de găină,
- 3 căţei de usturoi,
- 2 cepe,
- 2 linguri de ulei de măsline,
- sare după gust,
- 1 linguriţă tarhon,
- 1 morcov
Mod de preparare
Se taie dovleacul, se curaţă şi se taie cubuleţe. Se curaţă ceapa, se toacă şi se pune la undit în ulei de măsline, când ceapa devine translucidă se adaugă morcovul tocat mărunt şi se lasă să se pătrundă uşor, apoi adăugăm dovleacul cubuleţe. Turnăm în tigaie peste legume supa de găină, cât să cuprindă compoziţia, adăugăm un cub maggi cu gust de găină, tarhon mărunţit, punem capac şi fierbem la foc potrivit până se sfărâmă cubuleţele de dovleac, apoi oprim focul. Curăţăm căţeii de usturoi şi îi pasăm bine cu puţină sare. Când dovleacul s-a răcorit un pic îl mixăm, mai adăugăm supă de găină, aşa cât să ne placă nouă ca şi consistenţă, adăugăm mujdeiul de usturoi şi pasăm până obţinem o pastă fină pe care o vom servi celor dragi. Se poate servi cu ardei iute. Să aveţi poftă, dragilor!