5 duşmani ai digestiei
Afecţiunile digestive sunt printre cele mai frecvente în rândul populaţiei din România. De la cele uşoare (diaree, constipaţie, indigestie) până la probleme mai grave (ulcer, boala celiacă, sindromul colonului iritabil), ele apar din cauza greşelilor alimentare pe care le facem zi de zi.
Sistemul digestiv reacţionează la fiecare dintre alegerile noastre zilnice legate de alimentaţie sau stil de viaţă. Sunt mulţi factori care determină apariţia bolilor digestive, însă printre cei mai întâlniţi se numără:
Fumatul şi consumul de alcool
Efectele negative ale tutunului asupra plămânilor sunt binecunoscute, mai puţin cele asupra sistemului digestiv. „Toxinele introduse în organism prin fumat afectează, printre altele, şi mucoasa gastrică şi pot provoca indigestie. În ceea ce priveşte consumul excesiv de alcool, în timp, acesta determină apariţia gastritei cronice, creşte riscul de apariţie a ulcerului gastro-duodenal, a pancreatitei acute sau cronice, a hepatitei alcoolice şi cronice şi duce la formarea ficatului gras”, explică farmacista Georgeta Ionescu.
Stilul alimentar haotic şi nesănătos
Consumul alimentelor iuţi, prăjite, mâncarea prea fierbinte sau prea rece, mestecarea insuficientă, mesele luate la intervale neregulate sau înainte de culcare, precum şi combinarea nefericită a unor alimente care se digeră greu sunt doar câteva dintre cauzele apariţiei afecţiunilor digestive. Specialistul îţi recomandă să alegi alimente sănătoase, să respecţi cele trei mese principale ale zilei şi să nu mănânci pe fugă.
Predispoziţia genetică
„Fie că ne place sau nu, ne naştem cu o anumită predispoziţie genetică care influenţează parcursul nostru medical de-a lungul vieţii. Acest fapt vine şi cu un aspect pozitiv, în sensul în care putem anticipa care sunt afecţiunile la care suntem predispuşi ţinând cont de istoricul familiei noastre. Depinde de noi să luăm măsuri de prevenţie”, adaugă Georgeta Ionescu.
Administrarea de antiinflamatoare
Aceste medicamente, dacă le iei pe o perioadă lungă de timp, pot provoca sângerări gastrice, gastrită şi chiar ulcer. E bine să le foloseşti doar sub supraveghere medicală.
Stresul fizic şi psihic
Emoţiile puternice au un mare efect asupra sistemului digestiv. Legătura dintre stomac şi emoţii este descrisă foarte clar în expresii precum „fluturi în stomac” sau „ghem în stomac”. Aceste emoţii şi stres ne pot da: diaree sau constipaţie, greaţă, lipsa poftei de mâncare.