6 semne timpurii ale bolii Alzheimer

Ultima actualizare:

    Activitățile zilnice, acelea care ne-au intrat de mult timp în rutină și pe care le efectuăm aproape automat, pot deveni tot mai grele pentru un bolnav de Alzheimer. Foto: Pixabay from Pexels
Activitățile zilnice, acelea care ne-au intrat de mult timp în rutină și pe care le efectuăm aproape automat, pot deveni tot mai grele pentru un bolnav de Alzheimer. Foto: Pixabay from Pexels

Să uităm anumite lucruri sau detalii este destul de frecvent, mai ales la vârste ceva mai înaintate. Însă atunci când problemele de memorie afectează viața cuiva drag sau chiar pe a ta, ele ar putea indica o afecțiune mai gravă. Boala Alzheimer afectează în jur de 44 de milioane de oameni de peste 65 de ani și este mai frecventă în rândul femeilor. Datele statistice ne mai arată și că aproximativ o treime din bătrânii de peste 85 de ani suferă de această boală incurabilă, care cauzează grave probleme de memorie, comportament și gândire. Pe măsură ce boala se agravează, pot apărea inclusiv probleme de ordin fizic, precum pierderea forței și a echilibrului, probleme respiratorii și de înghițire sau cu vezica.

Vârstnicii care suferă de Alzheimer au nevoie de o îngrijire specială și de supraveghere atentă, mai ales în fazele avansate ale bolii, când problemele de memorie se agravează, bolnavii uită cuvinte sau numele unor obiecte, nu mai recunosc persoanele apropiate, se simt dezorientați sau nu mai gândesc limpede. În această situație, ei au nevoie de o persoană care să știe cum sa ingrijeasca un bolnav de Alzheimer, să îl calmeze atunci când devine speriat, irascibil sau agitat și să îl ajute inclusiv cu activitățile zilnice.

De aceea, este important să știm să recunoaștem semnele timpurii ale apariției bolii, astfel încât să putem lua măsurile necesare atunci când afecțiunea se află în stadiile incipiente. Iată care sunt primele simptome:

Pierderile de memorie

Pierderile de memorie sunt cel mai frecvent simptom al bolii Alzheimer. Persoanele bolnave uită rapid informații pe care abia le-au aflat, uită numele persoanelor, chiar și a celor apropiate, datele sau evenimentele importante sau momente cheie din viața lor. Nu orice problemă de memorie indică neapărat apariția bolii, însă trebuie avut în vedere acest simptom, întrucât el este comun tuturor celor afectați de Alzheimer.

Dificultatea orientării în timp sau spațiu

Un alt simptom comun al bolii Alzheimer este dificultatea celor afectați de a-și da seama unde se află sau ce zi este. Se poate întâmpla, deseori, ca bolnavul să nu mai știe de ce se află într-un loc sau cum ori de ce a ajuns acolo. De aceea, este important ca persoanele bolnave să fie supravegheate - ele pot pleca de acasă cu un scop, uită de ce au pornit la drum, devin confuze sau agitate ori nu mai știu să se întoarcă.

Probleme de exprimare

Inițierea și purtarea unei conversații pot fi dificile pentru un bolnav de Alzheimer. Acesta își găsește cu greu cuvintele, nu își mai amintește numele obiectelor sau locurilor ori se întâmplă să nu mai știe cum să termine o propoziție.

Dificultate în a lua decizii

Bolnavii de Alzheimer pot avea dificultăți în a lua decizii, în special financiare. O lipsă de judecată în modul în care un bolnav își cheltuie banii poate fi un semn timpuriu al apariției afecțiunii. De asemenea, menținerea unei igiene personale riguroase devine pentru un bolnav, în numeroase cazuri, o activitate care îi solicită prea tare fizic, astfel încât ei pot avea dificultăți uneori să-și facă baie sau să își schimbe hainele. Acesta reprezintă un alt motiv pentru care este necesară o ingrijire pentru persoane cu dizabilitati. De altfel, persoanele bolnave pot beneficia inclusiv de ajutor la efectuarea plăților lunare sau la cumpărături, mai ales dacă nu se mai pot deplasa sau descurca singure.

Schimbări comportamentale și de personalitate

Schimbările bruște de comportament pot fi un alt simptom al bolii. Confuzia, depresia, anxietatea sau furia pot apărea și dispărea subit, în cazul unui pacient cu Alzheimer. Când ceva le întrerupe rutina zilnică, bolnavii pot deveni agitați sau iritați ori speriați.

Dificultatea desfășurării unor activități simple

Activitățile zilnice, acelea care ne-au intrat de mult timp în rutină și pe care le efectuăm aproape automat, pot deveni tot mai grele pentru un bolnav de Alzheimer. Acesta poate avea probleme în a-și aminti cum se prepară rețeta lui preferată, de exemplu, sau chiar lucruri mult mai banale, precum punerea în priză a unui aparat înainte de a-l folosi. Rutina curățeniei, cumpărăturile de zi cu zi sau plata facturilor se pot transforma în activități aproape imposibile pentru un bolnav de Alzheimer. Tocmai de aceea este recomandat ca aceste persoane să beneficieze de îngrijire specializată și să fie evaluate periodic de un medic specialist. De asemenea, este recomandat ca persoanele bolnave să nu se mai urce la volan, întrucât pot deveni un pericol în trafic, atât pentru ei, cât și pentru cei din jur.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net