Atenţie! Şaorma te prosteşte
Lumea zice că hamburgerii, pizza, pastele făinoase sau şaorma îngraşă. Ei bine, nu numai că pun colăcei pe burtică, dar mai distrug şi creierul. Şi asta din cauza faptului că acest tip de alimentaţie este extrem de sărac în minerale şi vitamine.
Dieta omului din ziua de azi e principalul inamic al sănătăţii. Julia Rucklidge, de la Universitatea din Canterbury, din Noua Zeelandă, a făcut mai multe teste psihologice pe 100 de subiecţi care s-au declarat mari consumatori de fast-food, îndeosebi şaorma. Astfel a descoperit că alimentaţia are o strânsă legătură cu stresul, depresia, stările de anxietate, hiperactivitatea şi activitatea neurocerebrală. În plus, “aportul redus de nutrienţi, minerale şi vitamine produce inclusiv dezechilibre hormonale”, susţine Rucklidge.
Pentru cei care sunt consumatori de fast- food, este imperios necesar ca pe lângă mesele regulate la restaurante să ingurgiteze suplimente de vitamine: A, C, D, E, B, tiamină, riboflkavină, magneziu, calciu fier, fosfor, iod, zinc, seleniu, cupru, mangan, crom, molibden, potasiu şi câţiva aminoacizi esenţiali pentru a „hrăni” creierul. După opt săptămâni în care subiecţii au luat suplimente de vitamine şi minerale, rezultatele testelor psihologice au crescut calitativ.
În dieta lor au fost incluse pe parcursul tratamentului pastile cu ulei de peşte care au stimulat activitatea neurocerebrală şi au întărit sistemul imunitar. La finalul celor 8 săptămâni, subiecţii, care au vârste între 25 şi 60 de ani, au avut parte de o dietă mediteraneană pe bază de legume, fructe, fructe de mare, ulei de măsline, nuci şi crudităţi.
Astfel, au fost neutralizate efectele nocive ale alimentaţiei de tip fast-food. Trebuie menţionat că toţi voluntarii au mâncat de cel puţin 5 ori pe săptămână de la fast-food timp de cel puţin doi ani şi aveau probleme cu kilogramele în plus.