Ceașca de sănătate : Măghiranul vine și în sprijinul persoanelor vulnerabile la răceli și gripe
Măghiranul este un condiment răspândit și foarte apreciat în țările europene deși este originar din Arabia și Egipt. Cu secole în urmă, terapeuții au demonstrat că măghiranul este și o valoroasă plantă medicinală cu efect calmant în stări de neliniște accentuată.
Plinius, cunoscut și sub numele de Pliniu cel Bătrân, un renumit erudit din Imperiul Roman, care a trăit între anii 23-79, în secolul I după Hristos, folosea măghiranul în tratamentul migrenelor și mahmurelei, considerând că ceaiul de măghiran combate efectele mahmurelei.
În secolul XIV, planta a pătruns în țările europene
Abia în secolul al XIV, măchiranul a pătruns și în țările europene. De secole, măghiranul a fost cultivat și în țara noastră în grădinile gospodarilor. În prezent, planta se cultivă pe suprafețe mari în județele Bihor, Brăila, Buzău, Dolj, Giurgiu și Neamț.
Constatările specialiștilor
După numeroase studii, fitoterapeuţii europeni au constatat că efectele relaxante şi odihnitoare ale măghiranului se datorează uleiurilor sale volatile. Recent, cercetătorii au realizat un studiu care scoate în evidență efectul calmant și relaxant al plantei. De aceea, măghiranul este recomandat ca un remediu antistres. Pe lângă uleiurile volatile, măghiranul conţine cantităţi mari de vitamine, A şi C, mai ales. De asemenea, măghiranul are efectele antiinflamatoare, antiseptice şi tonic-aperitive; în același timp, planta este și un bun diuretic şi fortifiant al organismului, susţin terapeuţii europeni.
Măghiranul crește puterea sistemului imunitar
„Măghiranul deţine „secretul ”de a creşte puterea sistemului imunitar încât acesta să acţioneze foarte eficient în orice anotimp. Totodată, acest apreciat remediu natural vine şi în sprijinul persoanelor vulnerabile la răceli, însoţite de stări febrile, având şi un pronunţat efect sudorific. În același timp, planta poate fi folosită cu bune rezultate în migrene, în stări de anxietate şi în malnutriţia la copii. Infuzia de măghiran întărește sistemul imunitar și se bea dimineața după micul dejun. De asemenea, măghiranul are şi efecte antibacteriene, fiind indicat ca un remediu pentru tuse şi pentru astm. Planta este un leac pentru tulburările digestive și malnutriția la copii ”, susţine Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, în ”Cartea sănătății tale”. Fitoterapeutul recomandă ca planta să fie consumată în special sub formă de infuzie şi de tinctură.
Măghiranul are numeroase efecte terapeutice
Băuturile preparate din maghiran combat insomniile, migrenele, anxietatea, rinitele, cistitele şi stimulează diureza. În același timp, , măghiranul calmează colitele stomacale şi reglează ciclul menstrual. Infuzia de măghiran este un remdiu recomandat şi copiilor mai nervoşi.
Planta tratează și circulaţia periferică
Tot mai frecvent, maghiranul este recomandat și persoanelor care au probleme cu circulaţia periferică ( picioarele lor sunt mereu reci), dar și persoanelor care obosesc foarte repede sau se trezesc, deseori, pe parcursul nopţii din cauza contracţiilor musculare.
Fitoterapeuții susțin că uleiul de maghiran are efect antiseptic
Specialiștii au constatat că uleiul din compoziţia maghiranului ucide microbii şi combate înmulţirea bacteriilor rele. De aceea, datorită efectului antiseptic, acest ulei antiviral este recomandat de specialişti în tratamentul unor afecţiuni frecvente, precum gripa şi oreionul. Mai mult, uleiul de maghiran este un excelent cicatrizant pentru diferite răni care se închid foarte greu, previne tetanosul şi tratează numeroase afecţiuni digestive, chiar şi ulcerele interne.
Cum se prepară, cum se administrează
Măghiranul se administrează sub formă de infuzie, de macerat la rece şi de tinctură, iar aceasta se procură din magazinele Plafar.
Infuzia de măghiran în caz de insomnie și de neliniște
Ingrediente: infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă şi dintr-o cană cu apă fierbinte. Planta se infuzează timp de 15 minute; după aceea, infuzia se filtrează şi se bea îndulcită cu puţină miere.
Cum se administrează
Infuzia se administrează zilnic, câte două-trei căni după mesele principale, în funcţie de afecţiune. Durata tratamentului este stabilită de terapeuţi. După administrare, consumatorul este învăluit de o senzaţie de căldură, de linişte și relaxare în toți mușchii.
Infuzia, indicată în epilepsie și anorexie
Pentru prepararea infuziei, recomandată în tratamentul epilepsiei şi anorexiei, se folosesc florile din vârful crengilor de măghiran: o linguriță de plantă la o cană de apă fierbinte.
Infuzia concentrată este un antidepresiv excelent
Ingrediente: 6 linguriţe rase de plantă mărunţită la o cană cu apă clocotită. Preparare: Planta se infuzează în apa clocotită timp de 15 minute. Ceaiul induce o stare de bună dispoziţie, fiind un remediu pentru depresii, stări anxioase şi diferite nevroze, susţin specialiştii.
Infuzia concentrată este indicată şi supraponderalilor
Această infuzie s-a dovedit foarte bună şi pentru persoanele supraponderale, iar efectul se menţine pe termen lung, precizează terapeuţii europeni.
Decoctul are efect sedativ
Ingrediente : O linguriţă de plantă mărunţită la o cană de 250 ml de apă rece. Preparare: Planta se pune la fiert în apa rece. După ce a fiert cinci minute, ceaiul se strecoară şi se bea. Licoarea are efect sedativ în caz de nevroze şi fitoterapeuţii recomandă să se consume una sau două căni pe zi, un interval de trei-patru zile. De asemenea, decoctul combate durerile abdominale, infecţiile renale şi are un puternic efect sudorific, ce înlătură mirosul neplăcut de halenă.
Maceratul la rece
Preparare: Maceratul se obţine din trei linguriţe de plantă şi dintr-o cană cu apă rece. Licoarea se păstrează la temperatura camerei, de seara până dimineaţa. Atunci, se strecoară şi se bea înainte de micul dejun.
Cum este folosit în gastronomie
În gastronomie, măghiranul se adaugă în preparatele cu legume și carne, de orice fel, fiind apreciat pentru aroma inconfundabilă a florilor şi a frunzelor, cu efecte calmante.
Măghiranul are și contraindicații
Planta este contraindicată hipertensivilor care au avut accidente vasculare sau febră cu valori mai mari de 38 grade Celsius, dar şi în cazul femeilor gravide.