Passiflora, cel mai bun remediu pentru insomnie

Ultima actualizare:

Originară din zonele tropicale, Passiflora a fost aclimatizată în Banat, Transilvania și în Nordul Olteniei. Passiflora este cultivată și în ghivece, dar și ca plamtă decorativă.

Passiflora sau Floarea pasiunii,  ale cărei flori fascinează prin coloritul lor,  este renumită și pentru puterea ei tămăduitoare. De aceea, o echipă de cercetători din domeniul evoluţiei istorice a plantelor medicinale de la Universitatea din Wurtzburg (landul Bavaria) a desemnat Passiflora ca Plantă a anului 2011. În lumea întreagă, preparatele din Passiflora sunt eficiente pentru persoanele care suferă de tahicardie, insomnie, angoase, fiind un valoros adjuvant și în  epilepsie și Parkinson.

Opiniile specialiștilor despre puterea tămăduitoare a plantei

* În urma numeroaselor studii, cercetătorii germani de la Universitatea din Wurtzburg au constatat că Passiflora combate agitaţia nervoasă, insomnia, durerile gastrointestinale datorate nervozităţii, iar testele au demonstrat că planta este la fel de utilă în alungarea anxietăţii. În acelaşi timp, testele specialiștilor germani au dovedit că planta este un bun sedativ care poate fi administrat şi în timpul zilei. Mai mult, cercetătorii germani  susţin că extractele din frunzele de Passiflora sunt cele mai puternice, iar efectul lor principal s-ar datora flavonoizilor care au efect calmant şi scad anxietatea.

*”De-a lungul timpului, pentru prepararea leacurilor au început să se folosească nu numai ramurile tinere ale plantei, dar și frunzele și s-au obținut infuzii , tincturi, pulberi și extracte de Passiflora. În orice formă se utilizează preparatele de Passiflora, planta este  recomandată ca adjuvant într-o varietate de boli: insomnie, depresie, stress, nevralgii, convulsii urmate de spasme musculare, angină pectorală și astm bronșic. De asemenea, Passiflora nu are contraindicații,  și nici efecte secundare. Deoarece planta conține flavonoizi, uleiuri volatile, acid clorogenic și alcaloizi, Passiflora are o acțiune sedativă intensă, antispastică, anticonvulsivă și ușor hipotensivă”, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competențe în fitoterapie și nutriție, în studiul: ”Passiflora, un leac pentru bolile neurologice, cardiace, respiratorii și  digestive”.             

Fructele de Passiflora combat radicalii liberi

Fructele plantei sunt apreciate ca fructe exotice și trebuie consumate pentru aroma lor deosebită și pentru excelentele lor efecte terapeutice. Acestea revigorează organismul pentru a îndepărta radicalii liberi și țin la distanță neurasthenia. Fructele de Passiflora conțin Vitamine ( A și C), alături de minerale, precum fier și potasiu.

Rețetele săptămânii

Infuzia de Passiflora, un leac pentru zeci de boli

Cum se prepară, cum se administerează

Ingredente: O linguriță de plantă uscată, o cană de apă clocotită, o jumătate de linguriță de scorțișoară, o linguriță de miere.  

Preparare: Pentru obținerea unei infuzii, turnați 200 ml de apă clocotită peste planta uscată. Ceaiul se lasă la infuzat timp de cinci minute . Apoi, infuzia  se strecoară și se adaugă mierea și scorțișoara. Infuzia poate fi băută și în timpul zilei. Înainte de culcare, ceaiul asigură un somn liniștit persoanelor care se confruntă cu insomniile. În acest caz, cura trebuie urmată timp de 30 de zile.

Tinctura de Passiflora, remediu pentru afecțiunile severe

Pentru afecținile severe precum: epilepsia, angina pectorală sau problemele digestive, specialiștii recomandă Tinctura de Passiflora ce se   poate procura de la magazinele tip Plafar. Acest remediu se administrează după sfatul specialistului.    

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net