Ceașca de sănătate – Ungurașul, planta care ne prelungește viața
De secole, iarba de unguraş, recomandată de specialiști în tratarea unui număr impresionant de boli, continuă să facă obiectul unor cercetări de laborator în numeroase țări. Denumirea științifică a plantei este Marrubium vulgare, iar în mediul rural planta are diferite denumiri: bălțătură, gutuiță, oronic, gutuiaș sau de unsuroasă.
Ungurașul tratează un număr impresionant de boli
Studiile de specialitate, realizate de-a lungul timpului, au demonstrat că unguraşul are efecte miraculoase în tratamentul unui număr impresionant de boli printre care: anorexia, astmul bronşic, afecţiunile căilor respiratorii și ale bilei (stimulează bila să fie mai activă). În același timp, stările febrile, durerile de cap și de rinichi se „liniştesc” cu ajutorul acestei plante, care se administrează sub formă de infuzie simplă sau concentrată, de tinctură sau de pulbere. Totodată, ungurașul previne spasmele bronhice, calmează tusea și încetinește procesul de îmbătrânire. În tradiția populară, ungurașul mai este folosit la prepararea bomboanelor medicinale contra tusei. Planta are proprietatea de a reduce pofta excesivă de mâncare, de a revigora organismul și de a interveni benefic în cazul anemiilor.
Ungurașul întărește mușchiul inimii
Cărțile de specialitate menționează că ungurașul intervine în aritmiile cardiace și întărește mușchiul inimii. Cercetătorii apreciază că, atunci când se consumă mai multă vreme câte două-trei ceşti de infuzie de unguraș pe zi, planta întărește muşchiul inimii.
„Ungurașul conține substanţele active importante, cum ar fi: uleiul esenţial, taninul, rezina, colina, saponina, acidul galic şi un principiu amar (marubina). Împreună, aceste substanţe active atribuie plantei numeroase proprietăţi benefice pentru organism. De aceea, preparatele din unguraş sunt recomandate pentru efectele lor emoliente, revitalizante, expectorante, antitoxice, antispastice, astringente şi antifebrile”, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, în lucrarea ”Cartea sănătății ”.
Rețetele săptămânii
Cum se prepară remediile de unguraş
Infuzia simplă de unguraş:
Indicată în tratamentul multor afecțiuni, infuzia simpă de unguraș se prepară dintr-o linguriţă de plantă mărunţită la o cană de apă clocotită. La indicația terapeutului, infuzia se poate prepara din două-trei linguriţe de plantă la 250 ml de apă clocotită. Ceaiul trebuie să stea acoperit 15 minute, după care se strecoară şi se bea.
Infuzia concentrată este indicată în anorexie, gripă și afecțiuni cardiace
Această infuzie se prepară din două linguri de plantă la 250 ml de apă clocotită. În aceste afecțiuni, se administrează câte o lingură de infuzie înaintea meselor principale.
Cum se administrează remediile de unguraş:
Pentru bronşite cronice: Se recomandă infuzia simplă sau în amestec cu o linguriţă de miere şi cu suc de lămâie (dacă bolnavul nu are diabet).
Pentru dureri de cap : Este indicată infuzia simplă (câte două căni) pe zi. În acelaşi timp, se prepară o infuzie din trei lingurițe rase de unguraș.
Pentru dischinezia biliară, infuzia se prepară din două linguriţe de plantă la o cană de 250 ml apă şi cu acest ceai se umezesc compresele care se aplică pe frunte. În această afecţiune, infuzia se mai poate prepara din unguraş, în amestec cu armurariu şi anghinare (câte o linguriţă din fiecare plantă la o cană de apă). Se recomandă câte două căni de ceai pe zi, un interval de trei luni. După o pauză de 15 zile, tratamentul se poate repeta.
Pentru febră, terapeuții recomandă infuzia simplă. Zilnic se administrează câte un ceai înaintea meselor principale.
Pentru durerile de rinichi : Se recomandă câte trei căni de infuzie de unguraș pe zi. Ceaiul se administrează înaintea fiecărei mese principale pe stomacul gol.
Tulburările cardiace pe fond nervos: Se tratează cu o linguriţă de pulbere de unguraş care se ţine sub limbă timp de zece minute. După aceea, pulberea se înghite cu puţină apă. Terapia este benefică în afecţiuni ale inimii, aritmii de orice natură, palpitaţii, dar şi în stări febrile sau gripă.
.