Doar cafeluța de dimineață este revigorantă
Deseori, consumul de cafea este o sursă de controverse! Delicioasa băutură, chiar dacă este savurată de unii şi contestată de alţii, este un tonic care înviorează milioane de oameni pe întregul mapamond.
Cele mai multe controverse se referă la consumatorii împătimiţi, care beau mai multe ceşti de cafea pe zi, iar efectul de înviorare se lasă aşteptat. În acest caz, explicaţia a fost găsită de specialiştii de la Universitatea din Munster, Germania.
Un studiu a făcut lumină în privința consumului de cafea
În urma unui studiu pe tema : ”Cât este de benefic consumul de cafea”, cercetătorii acestui for universitar au constatat că atunci când băutura preferată este consumată în doze repetate, de patru-cinci ori pe zi, cafeaua îşi pierde efectul revigorant. Mai mult, cercetătorii susțin că, în astfel de situaţii, cafeaua stimulează nervozitatea şi oboseala. În concluzie, cercetătorii germani susțin că doar cafeluța băută dimineaţa este energizantă cu adevărat.