Doi medici cu funcţii de conducere, găsiţi incompatibili de ANI. Cum vor fi pedepsiţi
Doi medici sunt în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) după ce s-a constatat că sunt incompatibili cu funcţiile pe care le deţin. Unul dintre cei vizaţi este medicul Salem Zahra, director medical al Spitalului Municipal „Anghel Saligny” Feteşti şi Consilier Local în cadrul Consiliului Local al oraşului Cernavodă din judeţul Constanţa Cel de-al doilea este doctorul Semmel Reka fost Şef al Laboratorului de Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie din cadrul Spitalului de Recuperare Cardiovasculară "Benedek Geza" Covasna din judeţul Covasna.
Agenţia Naţională de Integritata (ANI) a transmis că a constatat starea de incompatibilitate în cazul a două persoane care au funcţii de conducere în sistemul medical.
Astfel, medicul Salem Zahra a exercitat simultan funcţia de director medical al Spitalului Municipal „Anghel Saligny” Feteşti şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Oraşului Cernavodă. El a încălcat astfel legea deoarece funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti, conform Legii nr. 95/2006.
Şi medicul Semmel Reka a fost găsit în stare de incompatibilitate . Potrivit ANI, În perioada 22 noiembrie 2016 – 31 decembrie 2017 acesta a exercitat simultan funcţia de Şef Laborator recuperare fizică şi balneologie în cadrul Spitalului de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek-Geza” Covasna şi calitatea de administrator la o societate comercială.
Cei doi ar putea fi decăzuţi din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.