Iată cum să eviți depresia de Sărbători!
Perioada sărbătorilor este perioada în care toată familia, toţi prietenii, se adună laolaltă pentru a sărbători şi pentru a se bucura. Este cea mai „sensibilă” perioadă din an, în care, fiecare dintre noi, simţim nevoia de a avea pe cineva aproape, familie, prieteni, colegi, dar mai ales un partener.
Pe parcursul anului ne refugiem în diverse activităţi care ne acaparează şi nu ne lasă timp să ne analizăm, dar sărbătorile de iarnă aduc cu ele timp liber şi o dorinţă de a face altceva, ceva diferit. Emoţia sărbătorilor de iarnă, ne face să realizăm lucruri pe care, în general, nu le vedem, pentru că nu avem timp să le observăm (singurătatea, eşecurile, nevoile etc).
„De exemplu, sunt oameni care se simt împliniţi doar din punct de vedere profesional, adică atunci când sunt la job, iar in această perioadă, în care toată lumea caută să petreacă timpul în familie sau între prieteni (departe de job) cei care nu au planuri, tind să se simtă devalorizaţi, singuri, izolaţi de lume şi fără nici o importanţă. Pe de altă parte, sunt şi cei cu nevoi financiare, care nu au posibilitatea să simtă că este sărbătoare. Pe fondul acestor vulnerabilităţi, creşte pericolul apariţiei depresiei si mai apoi, a suicidului”, a declarat Carmen Hotar, psiholog clinician specialist.
De altfel, statisticile arată că perioada sărbătorilor de iarnă, este un moment în care incidenţa depresiei creşte. Spitalele şi poliţia raportează o incidenţă crescută a suicidului, a tentativelor de suicid, a problemelor datorate consumului de alcool şi a violenţei domestice.
Principalele motive ale apariţiei depresiei de Sărbători, sunt oboseala acumulată peste an, singurătatea, lipsa banilor, aşteptările nerealiste, introspecţia, analiza excesivă a propriei vieţi, a greşelilor făcute pe parcursul timpului, a eşecurilor, presiunea de a avea pe cineva drag alături (familie, prieteni, iubit/ă, soţ/soţie etc), pierderea unei persoane dragi, amintiri neplăcute din timpul anului etc. Este dificil să faci faţă uneia dintre stările enumerate mai sus când toată lumea din jur pare a se simţi bine, pare a fi fericită.
„Dacă eşti o persoană care nu îşi găseşte locul în această perioadă a sărbătorilor, trebuie să te gândeşti că sărbătoarea Crăciunului reprezintă, în primul rând, sărbătoarea binelui, în care putem să facem pentru ceilalţi fără a cere ceva în schimb. Nu trebuie să uităm că sunt foarte mulţi oameni care au nevoie de foarte multe de la noi şi pe care îi putem ajuta, primind în schimb recunoştinţă. Oricât de trist sau singur ai fi, poţi găsi puterea de a face un bine cuiva, iar acest lucru îţi va da un sentiment de împlinire, un sentiment că poţi fi un om mai bun. Îţi poţi îndrepta atenţia spre cei defavorizaţi, care nu au ce sa mănânce şi care aşteaptă ca cineva să le întindă o mână de ajutor în perioada în care toţi trebuie să fim mai buni. Vei rămâne plăcut surprins de senzaţia pe care ţi-o dă sentimentul de a face bine”, ne sfătuiește psihologul.
„Evită să te autoanalizezi şi, mai ales, să-ţi explici greşelile, eşecurile. Evită să te compari cu ceilalţi sau să compari trecutul cu prezentul. Fiecare moment are o parte bună, trebuie doar să o vezi. Încearcă să profiţi de momentele libere de Sărbători pentru a face acele activităţi care îţi plac (lectură, plimbări, muzică, filme etc). Cu toţii trebuie să ne acceptăm momentele de bucurie, de tristeţe, de singurătate, dar fără a ne adânci în ele, fără cale de scăpare. Trebuie descoperită partea bună din fiecare lucru”, a încheiat psihologul Carmen Hotar.