Nu neglija aluniţele suspecte

Ultima actualizare:

Considerate de mulţi semne ale frumuseţii, aluniţele se pot transforma într-un coşmar numit melanom malign, cea mai gravă formă de cancer de piele. Astfel, schimbarea culorii, a formei sau a reliefului aluniţei trebuie să ne dea de gândit.

În fiecare an, aproximativ 132.000 de persoane sunt diagnosticate cu această boală, potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Cele mai recente date din ţara noastră arată că 1.121 de persoane au primit acest diagnostic, în anul 2012.

Aluniţele pot fi din naştere (nevi congenitali, un procent de 1%), fie sunt dobândite pe timpul vieţii (din copilărie şi până în jurul vârstei de 40 de ani). În general, oamenii au între 10 şi 40 de aluniţe, de aceea, specialiştii spun că persoanele care depăşesc acest număr sunt predispuse la melanom.

Totodată, o aluniţă care are diametrul mai mare de 6 milimetri nu trebuie să fie neglijată. Este indicat ca şi persoanele care prezintă un nev congenital de dimensiuni mici să fie văzute anual de un dermatolog.Când să te îngrijoreziDacă ai observat o aluniţă nouă, care are o formă neregulată sau nu are o culoare uniformă, poate fi un semnal de alarmă. De cele mai multe ori însă melanomul se dezvoltă pe o aluniţă „cu vechime”.

Semnele unei aluniţe suspecte au fost grupate de specialişti într-un ABCDE al melanomului. Astfel, persoanele ale căror aluniţe se regăsesc în unul sau mai multe din criteriile acestuia trebuie să se prezinte de urgenţă la medic.

Află când trebuie să mergi la medic pe clicksanatate.ro

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net