Postul Crăciunului se ţine în funcţie de anumite criterii. Când este recomandat Postul Negru

Ultima actualizare:

    Post negru trebuie să ţină numai persoanele sănătoase
Post negru trebuie să ţină numai persoanele sănătoase

În aceste zile de post, creștinii țin seama de anumite criterii. În timp ce unii postesc din respect pentru vechile tradiţii, alţii urmează Postul fiind convinși că vor fi mai sănătoși. Mulți postitori practică acest exercițiu de purificare sufletească și trupească, fără abateri de la ritualul corect, din evlavie pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului Iisus Hristos.

Un post  desăvârșit are două componente

Sfinții Părinți consideră că pentru a împlini un post desăvârșit, postitorul trebuie să respecte Postul spiritual (sufletesc) împreună cu Postul trupesc (de hrană).

Cum să parcurgem Postul sufletesc

Biserica vorbeşte despre Postul Crăciunului ca despre un Post al Bucuriei care anticipează Naşterea Mântuitorului Iisus. Pentru a împlini Postul Spiritual, credincioşii trebuie să împlinească anumite ritualuri religioase: să se roage pentru liniştea sufletească a întregii familii, a rudelor și prietenilor care trăiesc momente de cumpănă. Rugăciunile din timpul Postului se referă și la iertarea greşelilor făcute cu voie şi fără de voie. De asemenea, în timpul Postului Spiritual credincioșii trebuie să se roage  pentru îmblânzirea duşmanilor ştiuţi şi neştiuţi, să participe la slujbele rânduite în timpul Postului, să se sfătuiască cu duhovnicul lor și să se lepede de mânie, de minciuni sau de jurământul mincinos. Toate aceste practici religioase îi ajută pe credincioși să-și vindece rănile trupești și sufletești. 

Cum să parcurgem Postul trupesc

Pentru respectarea Postului  trupesc,  Biserica a rânduit ca în zilele de sâmbătă și duminică, cuprinse între 21 noiembrie,  când creștinătatea sărbătorește Intrarea Maicii Domnului în Biserică şi 20 decembrie, când este sărbătorit Sfântului Ignatie Teoforul, să fie dezlegare la peşte. Timp de 40 de zile, Biserica recomandă postitorilor să respecte anumite restricţii alimentare, să nu consume carne, lactate, ouă, derivatele acestora şi, nu în ultimul rând, alcool.

Postul Crăciunului este mai ușor decât Postul Paștelui

Din punct de vedere al alimentaţiei, Postul trupesc al Crăciunului este mai uşor decât Postul Paștelui, pentru că în acest interval se mănâncă peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi la sărbătorile religioase.

Când se consumă bucate fără ulei și nu se bea vin

În Post, în zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă bucate fără ulei şi nu se bea vin. Când se sărbătoreşte vreun sfânt mare, menţionat în calendar cu cruce roşie, în ziua respectivă (fie că este miercuri sau vineri) atunci se consumă, totuși bucate cu ulei și se bea vin.

 În Ajunul Crăciunului este zi de Post aspru

Ultima zi a Postului Naşterii Domnului, pe 24 decembrie, numită Ajunul Crăciunului, postitorii trebuie să respecte un post mai aspru decât celelalte zile: nu se mănâncă nimic până după-amiaza, iar în alte zone, se mănâncă doar la răsăritul Luceafărului de seară, care ne duce cu gândul la  Steaua magilor, care a vestit Naşterea Domnului Iisus Hristos.

De asemenea, în  Ajunul Crăciunului se mănâncă grâu fiert, îndulcit cu miere, poame, covrigi sau turte din făină deoarece cu  seminţe a ajunat Daniil Proorocul şi cei trei tineri din Babilon, care au anticipat,  mai înainte, Naşterea lui Hristos.

Alături de faptele bune, de rugăciune, de smerenie, postul este un mijloc pentru dobândirea virtuţilor. El este desăvârşit atunci când abţinerea de la mâncărurile de dulce este unită cu efortul spre virtute şi progres spiritual. Indiferent de ziua în care pică prima zi a Crăciunului se mănâncă de dulce.

Postul și problemele de sănătate

Nutriţioniştii recomandă persoanelor care suferă de diabet zaharat să urmeze doar postul fără carne. În acest caz, un regim restrictiv, lipsit şi de ouă, şi de lactate este dificil de urmat de această categorie de bolnavi. În acelaşi timp, deoarece persoanele cu diabet suferă adesea de probleme vasculare, li se recomandă o dietă bogată în vitamina C, deoarece aceasta protejează venele şi ţesuturile conjunctive, acţionând ca un antioxidant, susțin cercetătorii europeni.

Cine nu trebuie să postescă

De asemenea, specialiștii în nutriție susțin că nu este bine să postească lăuzele, copiii, bolnavii cu afecţiuni cronice, persoanele subnutrite şi convalescenţii.           

Ce fel de Post urmează credincioșii

Postul este urmat în funcție de starea de sănătate.

  • Postul negru (ajunarea) este practicat de persoanele sănătoase. Acestea nu mănâncă nimic toată ziua; seara însă consumă legume fierte, fără ulei (în ajunul Crăciunului). Cei care nu pot urma acest post aspru este bine să consume în ajunul sărbătorii (până la apariţia luceafărului de seară), grâu fiert îndulcit cu miere în care se adaugă fructe şi seminţe de susan.     
  • Postul aspru: Nu se mănâncă şi nu se bea nimic până la asfinţitul soarelui, iar atunci se consumă hrană uscată.
  • Postul uşor: Se practică când se acordă dezlegare la unele preparate de dulce, peşte, vin și untdelemn.

 „Postul Crăciunului este foarte respectat de români și considerat mai ușor decât celelalte posturi din timpul anului, pe motiv că  în timpul acestuia avem mai multe dezlegări la pește. Postul Crăciunului  este numit Postul Bucuriei pentru că la sfârșitul acestuia se va naște Iisus Hristos, bucuria tuturor. În lipsa hranei de dulce, puterea credinţei, manifestată prin rugăciune şi fapte de milostenie, creşte imunitatea credincioşilor care postesc. Celor aflaţi în suferinţă trupească li se recomandă să intensifice momentele de viaţă spirituală prin rugăciuni  care să suplinească şi rolul postului”, precizează părintele Valentin Fotescu, Doctor în teologie,  preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.    

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net