Puterea unui exemplu: Proiectul social ”Un bunic în vacanță”
Iarna este aproape, iar pentru cazurile sociale și pentru pensionarii cu venituri mici, speriați de bolile cornice care le împovărează existența, există puține șanse să fie tratați în centre de recuperare. Când se ivește la orizont o astfel de posibilitate, înseamnă că acel exemplu poate fi răspândit și în alte zone geografice din țară.
Despre Proiectul social al Arhiepiscopiei Tomisului, „Un bunic în vacanță”, care ”intră în acțiune” începând din data de 1 octombrie 2016, vestea s-a răspândit rapid în multe județe. Acest Proiect social adresat persoanelor vârstnice și cazurilor sociale se desfășoară în colaborare cu Mănăstirea „Sfânta Elena de la Mare” din Costinești și Centrul de Diagnostic și Tratament Recuperator „Sfânta Elena de la Mare”.
Este un exemplu îmbucurător faptul că Centrul de Diagnostic și Tratament Recuperator „Sfânta Elena de la Mare” funcționează pe un teren pus la dispoziție de Mânăstirea din Costinești și a fost construit cu fonduri europene în valoare de 285.000 de euro. Despre vârstnicii bolnavi care vor fi internați în acest Centru, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopului Tomisului, Eugen Tănăsescu, precizează că ”bunicii” care vor beneficia de tratament vor fi selectați de parohiile județului Constanța.
În regim de pensiune completă, parohiile asigură cazarea
Proiectul social este foarte bine gândit, deoarece parohiile vor asigura integral pacienților cazarea în regim de pensiune completă (mic dejun, prânz și cină) și 3 proceduri recomandate de medicul specialist de balneofizioterapie în cadrul Centrului de Diagnostic și Tratament Recuperator. De asemenea, ”Pachetul special de tratament”, care este valabil pentru un interval de 10 zile, se obține prin trimiterea de la medicul de familie cu cardul de sănătate. Selecția ”bunicilor” ,care vor pleca în vacanță, se realizează după o evaluare a acestora făcută de o comisie din care face parte preotul paroh în colaborare cu preoții coslujitori din parohia respectivă. În cazul în care comisia nu poate fi întrunită din cel puțin trei preoți, atunci comisia va fi constituită tot din trei persoane: preotul paroh și doi consilieri parohiali. Exemplul Proiectului social al Arhiepiscopiei Constanța poate fi un exemplu pentru alte arhiepiscopii din țară care ar putea colabora cu centre medicale din județul lor. În acest mod, starea de sănătate a ”bunicilor” s-ar putea îmbunătăți, iar depresia, afecțiune din ce în ce mai răspândită în rândul aceastei categorii de vârstă, n-ar mai face atâtea victime în rândul ”bunicilor” din țara noastră.