Scorţişoara, o mirodenie cu puteri miraculoase
Scorţişoara, o mirodenie cu o aromă plăcută, cu gust dulceag şi uşor iute, este şi un remediu cu puteri miraculoase, indicat de terapeuţii din multe țări în prevenirea diabetului și în tratamentul problemelor grave de sănătate.
Mai ales în sezonul rece, aromata mirodenie trebuie să fie inclusă în dieta cotidiană. Fiind bogată în antioxidanți, scorțișoara menține vigoarea tinereții și alungă stresul. De asemenea, plăcuta mirodenie este un dușman aprig al microbilor.
Scorţişoara reglează digestia
Fitonutriţionistul francez Eric Favre îşi asigură pacienţii că dereglarea apetitului poate fi eliminată cu ajutorul pulberii de scorţişoară. Specialistul recomandă persoanelor care nu au poftă de mâncare să introducă în dietă salate de fructe asezonate cu pudră de scorţişoară. O cură cu aceste salate, urmată un interval de zece zile, redă bolnavului pofta de mâncare. Pe de altă parte, pudra de scorţişoară are efecte favorabile şi asupra gurmanzilor, deoarece temperează excesele alimentare şi contribuie la scăderea în greutate. Gurmandul trebuie să bea cel puţin două căni de ceai de scorţişoară pe zi, preparat dintr-o linguriţă rasă de scorţişoară pudră şi două linguri de suc de mere amestecate într-o cană de apă fierbinte. Tratamentul trebuie continuat timp de o lună.
Pasta de scorţişoară cu miere revigorează memoria
Scorţişoara cu miere este un excelent remediu pentru afecţiuni grave. „O porţie de pastă, obţinută din câte o linguriţă de miere amestecată cu o linguriţă de scorţişoară, degustată dimineaţa, la micul dejun, revigorează memoria. De asemenea, reumaticii, cardiacii, persoanele supraponderale şi pesimiştii se vor simţi mult mai viguroase după o cură de cel puţin patru săptămâni cu această pastă”, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, în studiul ”Sănătatea de fiecare zi”.
Stopează evoluţia celulelor canceroase
Un studiu al cercetătorilor americani de la Universitatea din Kansas semnalează efectul antitumoral exercitat de scorţişoară. Adăugată frecvent în preparate dulci (salată de fructe, orez cu lapte, compot), pulberea de scorţişoară poate să stopeze dezvoltarea celulelor ucigaşe. Pentru a combate efectele prelucrării termice, spun specialiştii, plăcinta cu mere şi piureurile de dovleac sau de castane se asezonează cu scorţişoară.
Scorțișoara previne diabetul de tip 2
Numeroase studii, realizate în laboratoarele unor universități de prestigiu, dovedesc un lucru îmbucurător: scorțișoara conţine substanțe active care să lupte împotriva diabetului de tip 2. Testele au demonstrat o ameliorare a nivelului glicemiei la pacienții care consumau un gram de scorțișoară pudră pe zi (după masă,) un interval de cel puțin o lună. De aceea, nutriționiștii recomandată diabeticilor să folosească fără rezerve acest condiment milenar.
Este un aliat dovedit în lupta cu gripa
Chiar din Evul Mediu, scorțișoarei i s-au recunoscut proprietățile antimicrobiene. De aceea, pudra de scorțișoară se folosea la prepararea sosurilor, în rețetele dulci și sărate și pentru tratarea infecțiilor. În timp, combinată cu miere, această mirodenie s-a dovedit a fi un aliat valoros în lupta cu răceala, gripa și cu frisoanele.