Beneficiile piperului asupra organismului
Piperul negru (Piper nigrum) este o plantă puternic aromată, iar efectele sale medicinale sunt incontestabile. Supranumit regele condimentelor, piperul negru are în compoziţie substanţe active importante: piperină, cavicină, ulei volatil, ulei gras şi proteine, cu efecte dovedite într-o varietate de afecţiuni.
Deși cea mai frecventă utilizare a piperului este cea culinară, trebuie spus că se poate face și aromaterapie cu acest condiment supranumit cândva ”aurul negru”.
Probabil cel mai intens miros este cel rezultat din combinația de piper negru cu arome de lemn de santal. Pentru lumânarea parfumată pe care o vedeți mai jos au fost folosite, în plus, și arome de citrice și mosc.
Tot piperul, dar de această dată cel roz, este una dintre aromele-vedetă din lumânarea parfumată descrisă un pic mai jos. Avem parte de o combinație de arome de pe trei continente, cu iris toscan, patchouli indonezian, mușcată egipteană, piper roz, violete, verbena, smirnă, ambră, vanilie, nucșoara, salvie și trandafir.
Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, susţine că acest condiment, folosit cu moderaţie ca plantă medicinală în Europa, merită toată atenţia. La nivel mondial, piperul negru este inclus în compoziţia preparatelor tonice, relaxante, depurative şi antiseptice. Totodată, boabele acestei plante stimulează cu rezultate foarte bune imunitatea, iar medicina chineză recomandă de mii de ani folosirea acestui condiment popular în numeroase preparate, inclusiv în cele afrodisiace.
Piperul negru tratează cele mai frecvente afecţiuni
Asteniile de primăvară şi de toamnă sunt învinse cu ajutorul pulberei de piper, adăugată în mâncare, la mesele principale, timp de şase zile, consecutiv. Este bine să se evite excesele, iar doza „cât un vârf de cuţit”, amestecată în supe, în preparate cu zarzavat, chiar şi în iaurt, este salutară.
Balonările nu mai sunt un duşman aprig pentru sănătatea persoanelor care folosesc, zilnic, următorul amestec de condimente: o linguriţă de piper negru măcinat şi câte o linguriţă de anason şi de chimen. Pentru a preveni disconfortul digestiv, se adaugă o linguriţă din acest amestec de condimente, măcinate foarte mărunt, în preparatele care produc balonări frecvente.
Circulaţia periferică este activată printr-un consum moderat de piper. În cazul persoanelor care au probleme cu circulaţia periferică tot anul, piperul măcinat, adăugat în mâncarea preferată, dar şi salatele de crudităţi este un remediu ce a îmbunătăţit starea de sănătate acestei categotii de bolnavi.
Gripa, la primele simptome, se tratează cu o infuzie de condimente: piper şi scorţişoară (câte o linguriţă din fiecare) şi cuişoare (o jumătate de linguriţă) la o cană de apă. După două-trei clocote, ceaiul se ia de pe foc. Licoarea salvatoare se infuzează zece minute şi se bea, cu înghiţituri mici.
Infecţiile laringelui se tratează cu o infuzie din piper (un vârf de cuţit la o cană de 300 ml apă). Ceaiul se bea într-un interval de 30 de minute.
Indigestiile, urmate de diaree, se tratează cu un amestec de 10 g glucoză pulbere şi 1 g pulbere de piper alb. Acest preparat se bea de trei ori pe zi, cel puţin două zile, consecutiv.
Hipotensiunea se poate trata după o metodă chinezească de succes: zilnic, în locul unei bomboane se ţine în gură, timp de 30 de minute, o boabă de piper.
Tusea poate fi calmată bând un macerat din piper. Acesta se obţine dintr-o linguriţă de piper măcinat, care se pune într-un pahar cu apă. Se amestecă foarte bine şi se macerează timp de şase zile. Când intervin accesele de tuse, se administrează câte o linguriţă.
Piperul negru are şi contraindicaţii
Există şi afecţiuni în care piperul este contraindicat: stările de nelinişte, hipertensiunea şi gastrita hiperacidă.
Recomandările nutriţioniştilor
Nutriţioniştii ne recomandă să folosim, la fiecare masă, tipul de piper tolerat de organism: negru, alb, verde sau roşu.
În general, fiecare tip de piper păstrează aceleaşi proprietăţi terapeutice.
Ce trebuie să ştim despre celelalte tipuri de piper
Piperul alb. Când este adăugat în mâncare, piperul alb e mai iute decât confratele său, piperul negru, dar păstreză o aromă mai slabă. Sortimentul de piper alb este folosit îndeosebi la prepararea sosurilor albe şi a salatelor şi nu afectează gustul sau culoarea mâncării. Soiul de piper alb se obţine prin culegerea boabelor de piper bine coapte, care sunt ţinute apoi în apă, până se decojesc. Partea albă este chiar miezul fructului.
Piperul negru. Este cel mai popular tip de piper şi se obţine din boabele de culoare verde, înainte ca acestea să se coacă bine. Boabele se înnegresc când sunt lăsate să se usuce la temperaturi medii. Acest sortimrt are o aromă inconfundabilă şi un gust foarte iute.
Piperul verde păstrează o aromă puternică. Pentru a obţine această culoare, boabele de piper se recoltează înainte de coacere şi se conservă prin tratare termică la temperaturi mari, în sare sau în oţet. Pentru faptul că este recoltat înainte de coacere, piperul verde este un soi mai iute. Condimentul verde este folosit la prepararea muştarului, a sosurilor pentru friptură, pentru grătar, dar şi la preparatele din carne de vânat, de miel şi de porc.
Piperul roşu are un gust mai dulce. În acelaşi timp, se remarcă aroma mai puternică decât la tipul verde.
Persoanele alergice la piper nu-l piperul în preparatele culinare. În schimb, unii gurmanzi preferă numai un anumit sortiment de piper pentru aroma şi pentru gustul special pe care-l conferă bucatelor preferate.
