Ce afecţiuni tratează piperul?
Este un lucru dovedit că piperul negru (Piper nigrum), o plantă puternic aromată, are efecte medicinale incontestabile. Adorată de unii și contestată de alții, această plantă creşte în zonele tropicale, dar este întâlnit în culturi şi în zonele tropicale. Supranumit regele condimentelor, piperul negru conţine substanţe active importante: piperină, cavicină, ulei volatil, ulei gras şi proteine, cu efecte benefice în diverse afecţiuni.
În studiul ”Sănătatea de fiecare zi”, Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, menţionează că acest condiment, mai puţin administrat ca plantă medicinală în Europa, merită toată atenţia. La nivel mondial, piperul negru este folosit în compoziţia preparatelor tonice, relaxante, depurative şi antiseptice. Totodată, piperul se foloseşte cu rezultate foarte bune ca stimulator al imunităţii, iar medicina chineză recomandă de mii de ani folosirea acestui condiment popular în numeroase preparate, inclusiv în cele afrodisiace.
Piperul negru tratează cele mai frecvente afecţiuni
Deseori, asteniile de primăvară şi cele de toamnă sunt învinse cu ajutorul pulberei de piper, adăugată în mâncare, la mesele principale, timp de şase zile, consecutiv. Este bine să se evite excesele, iar doza „cât un vârf de cuţit”, amestecată în supe, în preparate cu zarzavat, chiar şi în iaurt, este salutară.
Balonările nu mai sunt un duşman aprig pentru sănătatea persoanelor care folosesc, zilnic, următorul amestec de condimente: o linguriţă de piper negru măcinat şi câte o linguriţă de anason şi de chimen. Pentru a preveni disconfortul digestiv se adaugă o linguriţă din acest amestec de condimente, măcinate foarte mărunt, în preparatele care produc balonări frecvente.
Circulaţia periferică este activată prin consumul moderat al acestui condiment în anotimpul rece. Mâncarea preferată, dar şi salatele de crudităţi pot fi asezonate cu piper măcinat.
Gripa, la primele simptome, se tratează cu o infuzie de condimente: piper şi scorţişoară (câte o linguriţă din fiecare) şi cuişoare (o jumătate de linguriţă) la o cană de apă. După două-trei clocote, ceaiul se ia de pe foc, apoi se infuzează zece minute şi se bea, cu înghiţituri mici.
Infecţiile laringelui se tratează cu o infuzie din piper (un vârf de cuţit la o cană de 300 ml apă). Ceaiul se bea într-un interval de 30 de minute. Indigestiile, urmate de diaree, se tratează cu un amestec de 10 g glucoză pulbere şi 1 g pulbere de piper alb. Acest preparat se bea de trei ori pe zi, cel puţin două zile, consecutiv.
Hipotensiunea se poate trata după o metodă chinezească : zilnic, în locul unei bomboane se ţine în gură, timp de 30 de minute, o boabă de piper.
Tusea poate fi calmată bând un macerat din piper. Acesta se obţine dintr-o linguriţă de piper măcinat, care se pune într-un pahar cu apă. Se amestecă foarte bine şi se macerează timp de şase zile. Când intervin accesele de tuse, se administrează câte o linguriţă.
Piperul are și contraindicații
Totuşi, sunt şi afecţiuni care nu se tratează cu acest condiment : stările de nelinişte, hipertensiunea şi gastrita hiperacidă.
Opinia nutriționiștilor
Nutriţioniştii ne recomandă să folosim la fiecare masă tipul de piper preferat : negru, alb, verde sau roşu. În general, fiecare tip de piper păstrează aceleaşi proprietăţi terapeutice.
Iată ce arome dețin tipurile de piper:
Piperul alb
Adăugat în mâncare, piperul alb e mai iute decât confratele său piperul negru, având, totuşi, o aromă mai slabă. Sortimentul de piper alb este folosit mai ales la prepararea sosurilor albe şi a salatelor şi nu afectează gustul sau culoarea mâncării. Soiul de piper alb se obţine prin culegerea boabelor de piper bine coapte, care sunt ţinute apoi în apă, până se decojesc. Partea albă este chiar miezul fructului.
Piperul negru
Este cel mai popular tip de piper şi se obţine din boabele de culoare verde, înainte ca acestea să se coacă bine. Boabele se înnegresc când sunt lăsate să se usuce la temperaturi medii. Aceste boabe au o aromă inconfundabilă şi un gust foarte iute.
Piperul verde
Acest sortiment păstrează o aromă puternică. Pentru a obţine această culoare, boabele de piper se recoltează înainte de coacere şi se conservă prin tratare termică la temperaturi mari, dar şi în sare sau în oţet. Pentru faptul că este recoltat înainte de coacere, piperul verde este un soi mai iute. Condimentul verde este folosit la prepararea muştarului, a sosurilor pentru friptură, pentru grătar, dar şi la preparatele din carne de vânat, de miel şi de porc.
Piperul roşu
În comparație cu confrații săi, piperul roșu este singurul sortiment de piper ceva mai dulce. În acelaşi timp, se remarcă aroma şi iuţeala lui, mai puternice decât la tipul verde. Există persoane alergice la piper, care nu-l folosesc niciodată în mâncare; în schimb, alţii preferă numai un anumit sortiment pentru aroma şi pentru gustul special pe care-l conferă bucatelor preferate.
Reţeta săptămânii
Plăcintă de spanac cu piper roșu
Timp de preparare: 60 de minute
Calorii: 80 /100 g
Ingrediente: 8 foi de plăcintă, un kg de spanac, 500 g praz, două cepe, două ceşti de ulei, câte o legătură de mărar şi una de pătrunjel, o linguriţă de frunze de mentă, o linguriţă rasă de piper roșu măcinat, sare-după gust.
Preparare: Se spală, se taie şi se frământă spanacul; apoi se lasă în strecurătoare să se scurgă. Între timp, se călesc în puţin ulei prazul şi ceapa, iar când capătă puţină culoare, se adaugă spanacul, celelalte verdeţuri tocate mărunt, piperul şi sarea. În tava tapetată cu ulei se pun patru foi de plăcintă, se toarnă compoziţia, iar deasupra acesteia se pun alte patru foi care se ung foarte bine cu ulei. Plăcinta se taie în bucăţi, apoi tava se pune în cuptorul încins să se rumenească.