Știți că cinci semnale de alarmă ajută la depistarea bolii Alzheimer?
Temuta boală Alzheimer este studiată în numeroase centre de cercetare din lumea întreagă. Un lucru foarte important, referitor la această dramatică boală, a fost constatat de cercetătorii de la Universitatea Alabama.
Cinci semnale de alarmă ajută la depistarea bolii Alzheimer
Specialiștii prestigiosului for universitar au descoperit că există cinci semnale de alarmă care ajută la depistarea bolii Alzheimer și toate au legătură cu planul financiar. Specialiştii atrag atenția asupra următoarelor aspecte îngrijorătoare care prevestesc apariția dramaticei boli: 1. Când uiţi să-ţi plăteşti facturile; 2. Când le plăteşti de două ori; 3. Când faci greşeli simple privind banii cheltuiţi; 4. Când calculezi greşit bacşişul; 5. Când nu înţelegi concepte financiare elementare; acestea sunt semnale clare care prevestesc apariția cumplitei boli Alzheimer. De asemenea, dacă la un membru în vârstă al familiei noastre constatăm aceste semnale, trebuie să ducem persoana în cauză la un consult de specialitate.