Uite cum îţi distrug plămânii produsele de curăţenie
Studiu alarmant! Cercetătorii norvegieni au analizat, timp de 20 de ani, 5.000 de femei casnice sau de profesie femei de serviciu. Rezultatele analizelor lor au fost mai mult decât alarmante: în cazul celor care au fost expuse săptămânal la chimicalele folosite la curăţenie, plămânii funcţionau cu mai puţin de 17% din capacitatea totală.
Vreţi produse din ce în ce mai eficiente în îndepărtarea mizeriei, prafului sau grăsimii? Atenţie, pentru că acestea vă afectează grav sănătatea. Cercetătorii norvegieni au descoperit că produsele de curăţenie predispun la boli pulmonare obstructive cronice, de tipul bronşitei cronice sau emfizem pulmonar. Oistein Svanes, de la Universitatea din Bergen, crede că produsele pe bază de amoniac şi clor sunt principalele vinovate pentru alergiile respiratorii. Însă care sunt cele mai periculoase chimicale?
Clorură de benzalconiu
Cei mai afectaţi de acest ingredient activ sunt astmaticii. Substanţa e folosită ca dezinfectant în produsele pentru podele şi faianţă.
Hipoclorit de sodiu
Este folosit ca ingredient activ în înălbitori. Afectează mucoasa şi produce iritaţii la nivelul pleurei pulmonare.
Limonen
Majoritatea produselor de curăţenie conţin odorizante precum limonenul (cel care dă parfumul de lămâie). E toxic.
Izotiazolinonă
Este o substanţă activă toxică folosită în detergenţi şi produsele de curăţare a hainelor colorate.Atenţie! Aceşti agenţi volatili intră inclusiv în pereţi şi continuă să vă afecteze timp îndelungat. Societatea Europeană pentru Medicina bolilor Respiratorii avertizează că acest tip de contaminare ar putea fi evitat înlocuind produsele de pe piaţă cu unele de tip „bio”.